„Dacă te iei de femeia mea, te voi căuta… Nu contează dacă sunt pe stadion, la biserică sau la moschee, oriunde ar fi, te voi căuta„, i-a strigat Maradona unui fan care ar fi insultat-o pe Veronica Ojeda.
Veronica Ojeda şi logodnica fotbalistului Juan Mercer, dar şi alte partenere ale jucătorilor, au avut nevoie de escorta poliţiei pentru a fi scoase din stadion, chiar Maradona urcând în tribună pentru a ajuta la evacuarea femeilor.
„Cei care agresează femei sunt nişte laşi, pentru că nu au curaj să înfrunte un bărbat. Este prima oară când mă supăr pe fani. Dacă au o problemă cu mine, atunci trebuie să ştie că am urcat în tribune pentru iubita mea, pentru că o insultau. Nu trebuie să fie supăraţi pe mine, ci pe cei care au făcut asta. Sunt laşi, nu sunt fani adevăraţi„, a spus Maradona la finalul meciului pierdut de Al Wasl, scor 0-2, cu Al Shabab.