Stelian Tănase i-a transmis lui Victor Ponta o scrisoare, în care spune că „televiziunea publică este preocupată să asigure accesul tuturor cetăţenilor din România la programe de interes naţional, conform misiunii sale”.
„Cele mai urmărite producţii TV sunt cele sportive. De altfel, competiţii sportive precum Jocurile Olimpice de Vară şi de Iarnă, Campionatele Mondiale şi Europene de Fotbal şi meciurile oficiale ale echipei naţionale de fotbal sunt definite ca evenimente de importanţă majoră şi de către Guvernul României, conform H.G. nr. 47/2003”, se spune în scrisoarea transmisă Guvernului de Stelian Tănase.
Televiziunea Română deţine drepturile TV exclusive pentru această competiţie sportivă şi va transmite în direct sau înregistrat în jur de 400 de ore, pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, alături de interviuri, reportaje şi corespondenţe pentru jurnalele sportive şi ştiri cu şi despre sportivii români de la JO.
„În aceste condiţii, adresăm Guvernului României solicitarea de a ne sprijini financiar pentru cheltuielile logistice şi tehnice ale transmisiunilor Jocurilor Olimpice de Vară Rio 2016, în valoare de 560.000 USD”, mai spune Stelian Tănase în aceeaşi scrisoare, în care îl asigură pe Victor Ponta de „întreaga sa consideraţie”.