Tradiţii şi obiceiuri legate de SOLSTIŢIUL DE VARĂ

Solstiţiul de vară este marcat în fiecare an în jurul zilei de 21 iunie, atunci când în emisfera nordică Soarele se află la cea mai mică distanţă faţă de Pămând, dând naştere cele mai lungi zile din an.
Alina Costache
20 iun. 2015, 10:11
Tradiţii şi obiceiuri legate de SOLSTIŢIUL DE VARĂ

În această zi specială au loc o sumedenie de tradiţii şi obiceiuri, păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Totodată, solstiţiul de vară este prilejul unor magii puternice, axate în special pe dragoste ori sănătate.

Astfel, ziua în care ne bucurăm cel mai mult de lumina solară a reprezentat dintotdeauna o perioadă de purificare, prin apă şi foc, în timp ce pe pământ sufletele celor trecuţi în nefiinţă merg la pas cu oamenii.

Tot în această zi se spune că erau descoperite cele mai multe comori ascunse, iar vrăjitoarele erau mai prezente ca niciodată. Se făceau diferite focuri în jurul apelor, în care se aruncau oase sau gunoaie, pentru a alunga spiritele rele venite să contamineze izvoarele sau fântânile.

Pe câmpuri, oamenii mergeau cu torţe aprinse pentru a îndepărta bolile recoltelor, iar animalele erau trecute prin foc pentru a le scăpa de spiritele rele venite să sălăşluiască în ele.

Citeste mai mult in Revista TEO

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Locul unic descoperit recent în România. E spectaculos și are o lungime de 1.3 kilometri
Capital.ro
Proprietarii de apartamente au interzis. Trebuie să anunțe chiriașul și să-i ceară permisiunea
Playtech.ro
Imagini de SENZAȚIE cu soția lui Ianis Hagi. Elena a făcut furori în luna de miere. E tot mai îndrăzneață
DailyBusiness
Cele mai poluate orașe din România au ajuns într-un clasament european. Unde îți poți pune în pericol sănătatea
Adevarul
Marturiile disidenților ruși eliberați în schimbul de prizonieri cu Rusia: „Este foarte dificil pentru mine din punct de vedere emoţional”
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Moneda care valorează cât o mașină. Mulți români ar putea să se îmbogățească
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Adrian Mutu e în stare de șoc, după cutremurătoarea veste primită: 'Am pierdut un frate!' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Declarațiile sfâșietoate ale bunicului celor doi copii loviți de un adolescent într-o parcare din București. Care este starea fetiței al cărui picior a fost amputat: „A avut coșmaruri”
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România. Se va aplica în toate statele membre
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în pământ un suflet nevinovat"
substantial.ro
Atacuri aeriene israeliene asupra școlilor din Gaza: Zeci de persoane decedate
MediaFlux
PENSIA după 30 DE ANI de MUNCĂ! Se dau în PLUS SUTE de LEI
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?