Traian Băsescu: Până când Justiţia se va pronunţa în cazul premierului, cred că Victor Ponta este nevinovat

Fostul preşedinte Traian Băsescu apreciază că Victor Ponta nu este vinovat şi că îşi va relua mandatul de premier "dacă nu va interveni alt scandal, gen Rompetrol".
Iulian Tudor
21 iun. 2015, 21:14
Traian Băsescu: Până când Justiţia se va pronunţa în cazul premierului, cred că Victor Ponta este nevinovat

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică la B1 TV, că nu îl consideră vinovat pe Victor Ponta şi a arătat că acesta şi-a luat un timp de respiro şi „câştigă timp până se pune undelemnul pe scandal”.

Băsescu a spus că el, când era preşedinte, a cedat mandatul doar timp de două ore, când a fost operat, iar după aceea şi l-a reluat.

„Este o imposibilitate când faci o operaţie. Eu am cedat două ore cât am fost sub operaţie, apoi mi l-am reluat. Uitaţi-vă pe Facebook la John Kerry, opretat cu telefonul şi îşi conducea departamentul de stat. Este neuzual să spui că pe perioada recuperării nu sunt apt pentru serviciu. Nu se poate la nivelul ăsta„, a adăugat Băsescu.

Fostul preşedinte a apreciat că Ponta şi-a luat un termen, un respiro şi se va întoarce, având în vedere că a anunţat măsuri populiste.

Cred că Ponta şi-a luat un termen, un respiro, aşa cum este astăzi a anunţat nişte măsuri populiste. Este departe ca fiind un om pe plecare, este un om care foloseşte acum ultimul colac de salvare în speranţa că nu va pleca. Eu cred că a făcut o greşeală. Avea trei posibilităţi: să demisioneze imediat ce a primit hârtia de la Parchet, a doua posibilitate să demisioneze în ziua votului din Parlament şi votul i-a fost favorabil, a ales cea mai proastă variantă de a tergiversa lucrurile”, a declarat fostul preşedinte.

Băsescu mai mai spus că nu-l consideră vinovat pe Ponta şi că nu vede conflictul de interese.

Eu nu-l consider vinovat, o să fie vinovat când o să-l acuze justiţie. Deocamdată este acuzat de conflict de interese pentru o relaţie de parteneriat pe care a avut-o în 2007 şi eu nu văd confictul de interese, domnul Iohannis este aici mai specialist, ştie cum este cu conflictul de interese”, a mai spus Băsescu.

Traian Băsescu a apreciat că Ponta se va întoarce să îşi reia mandatul dacă nu apar şi alte scandaluri în acest interval.

„Ponta câştigă timp să se pune undelemnul pe scandal. După părerea mea, se întoarce dacă în acest interval nu se întâmplă şi altele, poate să apară oricând un Rompetrol”, a arătat Băsescu.

Întrebat ce părere are despre propunerea de desemnare a lui Oprea ca premier interimar, Băsescu a spus: „Prea mult pentru el”.

De asemenea, fostul şef al statului a apreciat că toţi liderii politici de la acest moment sunt compromişi sau „se ascund de teama vreunui glonţ de la DNA”.

„România este o ţară, stat fără credibilitate la vârf, pierde 3,5 miliarde de euro din fonduri europene, politica externă a devenit ambiguă, politica fiscală pusă sub semnul întrebării, investiţiile de stat mai scăzute decât cele din 2010-2011, premier plecat, preşedinte ezitant în raporturile cu premierul şi preşedintele, lideri de la toate partidele compromişi. Uitaţi-vă, stau pitiţi, ascunşi, ca nu cumva să vină un glonţ la ei de la DNA, administraţiile locale demantelate de DNA. În momentul de faţă, marii actori publici sunt procurorii şi judecătorii, institiţiile fundamentale ale statului atacate de CC, au fost luate la anchete, administraţia la toatele nivelurile ei, locală, parlament, guvern, este lovită din toate părţile, nu spun că pe nedrept, dar mi se pare că se merge pe o strategie care demolează statul şi pe mine mă îngrijorează. Îmi dau seama că lovite simultan şi decredibilizate total (…) statul se şubrezeşte şi poate fi un proiect al cuiva sau poate să fie o întâmplare”, a adăugat Băsescu.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Te obligă să plătești. S-a dat ordinul în România
Playtech.ro
Cât costă să mergi cu elicopterul la festivalul Electric Castle 2024. E ultima fiță
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Bianca Drăgușanu, săltată de poliție. Cum se apără vedeta. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Raed Arafat a dat ORDINUL în România. Este obligatoriu de joi, 18 Iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Top 5 atracții turistice în Oslo: ce nu trebuie să ratezi
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'