Bărbatul de 38 de ani se întorcea acasă de la stâna la care lucra ca ajutor de cioban, când cei patru câini s-au năpustit asupra lui. Un locuitor din zonă a auzit ţipetele disperate şi i-a sărit în ajutor, dar a fost şi el atacat. Cu ultimele puteri a fugit în casă şi a sunat după ajutor.
Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii l-au găsit însă mort pe bărbatul de 38 de ani. Martorii susţin că atacul câinilor a fost extrem de violent, omul fiind târât într-un şanţ şi sfâşiat. Cel care a încercat să-i sară în ajutor bărbatului de 38 de ani a ajuns la spital cu răni grave.
Citeşte şi O femeie din Cluj, SFÂŞIATĂ de o haită de câini maidanezi
Proprietarul animalelor este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, întrucât legea prevede că aceşti câini, încadraţi în categoria câinilor de luptă, trebuie ţinuţi într-un ţarc special. Câinii au fost tranchilizaţi şi transportaţi la Adăpostul din Târgu Mureş, unde urmează să li se facă o serie de analize. Din primele verificări reiese că aceştia nu erau înregistraţi în evidenţele Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Mureş şi nu erau microcipaţi.
Potrivit specialiştilor, câinii din rasa Cane Corso au o muşcatură extrem de puternică, iar dacă sunt în haită pot fi mai periculoşi decât pitbullii sau un rotweillerii.