Biroul Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului a fost inaugurat în cadrul unei ceremonii în prezența Înaltului Comisar al Națiunilor Unite însărcinat cu acest dosar, Zeid Raad Al-Hussein, și a ministrului sud-coreean de externe Yun Byung-Se.
Phenianul a amenințat de numeroase ori Seulul cu o ”pedeapsă nemiloasă” în cazul deschiderii acestui birou.
„La mai puțin de 80 de km de aici, există o altă lume marcată de privațiuni extreme”, a spus Hussein, într-un discurs citat de agenția de presă sud-coreeană Yonhap.
„Zeci de mii de coreeni au scăpat de această realitate și, prin mijloace periculoase, au găsit o nouă viață” în Coreea de Sud, a spus el. „Însă milioane sunt în continuare ținuți captivi de un sistem totalitar care nu doar că îi privează de libertate, dar și de lucrurile necesare pentru simpla supraviețuire”, a adăugat Hussein, potrivit Agerpres.
ONU a propus deschiderea acestui birou după publicarea în februarie 2014 a unui raport de anchetă care compara crimele Phenianului cu cele comise de naziști, apartheid și Khmerii Roșii.
Citeşte şi Ministrul apărării din Coreea de Nord a fost executat cu o rachetă antiaeriană
Sute de mii de deținuți politici au murit în lagăre în ultimii 50 de ani, potrivit anchetatorilor ONU. Pe baza acestui raport, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca Phenianul să fie adus în fața Curții Penale Internaționale de la Haga.
Coreea de Nord a respins cu fermitate conținutul raportului, susținând că este o ficțiune inventată de SUA și aliații lor.
Săptămâna trecută, Coreea de Nord a invocat deschiderea Biroului Înaltului Comisariat al ONU pentru a anunța boicotarea viitoarelor Jocuri Universitare Internaționale care urmează să aibă loc în iulie la Gwangju (Coreea de Sud).