Textul Legii 1/1998, care este Legea SIE, spune că directorul SIE este propus de președinte și numit de CSAT, în timp ce Constituţia prevede, la articolul 65, că acesta este numit de camerele reunite ale Parlamentului.
Profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu a declarat, la Digi 24, că cea care se aplică este legea.
„Există un principiu în drept, pe care oamenii nu-l cunosc, și anume: legea specială bate legea generală. Legea specială este Legea SIE, care spune că e numit de CSAT. Până la urmă, președintele nu știu de cine a fost povățuit, dar eu îi spun de la început că nu prea are sfătuitori ca lumea acolo. Eu știu cine sunt și vă asigur că n-are. Dânsul (președintele – n.r.) a spus așa: eu fac propunerea și ea se duce la Parlament. Până la urmă, s-a combinat legea din 1998 cu Constituția. Nu! Se aplică un singur text. Dacă te duci la lege, atunci îl numește CSAT-ul”,„, a spus Iancu.
Acesta a adăugat că şeful statului trebuia să se adreseze CSAT.
„Și de acolo, nimic, pentru că Legea 1/1998 spune că îl numește CSAT-ul. Nu e nevoie de votul în Parlament, pentru simplul motiv că – a spus și Augustin Zegrean acest lucru – este neconstituțională, dar este legală. Sigur, e o aiureală, din punctul ăsta de vedere. Trebuie aplicată legea specială în domeniu. Pentru că legea aceasta n-a fost pusă în acord cu Constituția, este exact situația de la Șova: s-a aplicat regulamentul, cu toate că acel regulament era neconstituțional. Se aplică legea, chiar dacă legea e neconstituțională, dar se aplică legea, pentru că este legea specială în domeniu. Nu Parlamentul trebuie să-l numească! Și o să ridici acum 1.000 de opinii că până acum așa s-a procedat. S-a procedat prost„, a conchis profesorul de drept constituțional Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului.