Clădirea al cărei zid s-a prăbuşit joi se află chiar în Piaţa Sfatului din Braşov. În imobil sunt apartamente de locuit şi un sediu de bancă. În momentul prăbuşirii, se efectuau lucrări pentru amenajarea unei ceainării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, nu s-au înregistrat victime. În cauză, a fost întreruptă alimentarea cu gaze.
„O persoană a fost evacuată pe fereastră de la etajul 2, unde se amenaja o ceainărie. Pompierii au intervenit cu o autoscară, întrucât celelalte căi de acces erau blocate, iar scara interioară pe care se făcea accesul s-a prăbuşit. Nu s-au înregistrat victime”, a explicat Ciprian Sfreja, citat de Transilvania Expres.
La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă SMURD.