Radio Europa Liberă atrage atenţia şi asupra trecutului comunist al lui MRU.
„Pentru unii liberali din nucleul tare al partidului, resuscitarea lui Răzvan Ungureanu, care s-a acoperit de-a lungul ultimilor ani de ridicolul unor pălării politice prea mari, este semnul că preşedintele continuă, în folos personal, reciclarea grelei moşteniri a lui Traian Băsescu. Votul pentru numirea fostului şef al studenţilor comunişti în fruntea serviciului de informaţii externe va fi a doua ocazie în care va fi pusă la lucru majoritatea spontană din Parlament”, susţine Radio Europa Liberă.
Citeşte şi Trecutul suspect al lui Mihai Răzvan Ungureanu, propus de Iohannis la şefia SIE
Mihai Răzvan Ungureanu, prim-vicepreşedinte PNL, a fost nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis la conducerea Serviciului de Informații Externe. MRU a mai deţinut funcţia de director al SIE în perioada 2007-2012.
La scurt timp de la nominalizare, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că „este o onoare” pentru el şi a arătat că este nevoie de un Serviciu de Informaţii Externe „puternic”.
„Sper că această nominalizare a fost făcută în cunoştinţă de cauză. Îmi doresc ca Parlamentul să îmi acorde încredere prin vot. (…) Votul în Parlament este sacru, vom vedea care e rezultatul” a spus MRU.