Studii recente au arătat că stresul stimulează depunerea kilogramelor în plus pe burtă, din cauza nivelului mare de cortizol, potrivit healthyandnaturallife.com. Pentru a reduce grăsimea abdominală, este indicat să ai un stil de viață sănătos, care să includă o alimentație echilibrată și mișcare. În plus, sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a slăbi, potrivit unica.ro.
Muncește mai puțin
Oricât de multă treabă ai avea la birou, încearcă să reduci orele suplimentare și să pleci mai devreme de la birou. Studiile au arătat că oamenii care lucrează mai mult de 48 de ore pe săptămână sunt mai stresați și mai predispuși la consumul de alcool înainte de culcare. Acest obicei crește nivelul de cortizol și stimulează depunerea grăsimii pe burtă. Încearcă să pleci de la muncă la ore decente și înlocuiește paharul de vin cu o cană de ceai care să te ajute să te odihnești.
Nu consuma cafea după ora 18:00
Oricât de obosită te-ai simți, stai departe de cafea după ora 18:00. Cafeină dublează nivelul de cortizol, mai ales când este consumată seară, și are un impact negativ asupra calității somnului. Din același motiv este indicat să nu consumi sucuri carbogazoase sau ciocolată înainte de culcare.
Nu folosi dispozitivele electronice
Știm cât de tentant este să navighezi pe rețelele de socializare înainte de culcare, dar încearcă să nu mai faci asta. Un studiu al cercetătorilor canadieni a arătat că oamenii care sunt conectați permanent la tehnologie în timpul zilei sunt mai stresați și au mai mare nevoie de o pauză înainte de culcare. Mai mult stres înseamnă un risc mai mare de a avea burtă, așa că încearcă să ții departe de pat dispozitivele electronice.