Godsmack, show de excepţie la Bucureşti. Îşi doresc să revină în România

Godsmack, una dintre cele mai cunoscute trupe de heavy metal din Statele Unite ale Americii, a susţinut un concert de zile mari sâmbătă, la Arenele Romane din Bucureşti. Aproape 4.500 de persoane au asistat la concertul Godsmack, trupă aflată în premieră în România.
Alexandra Ilie
28 iun. 2015, 19:06
Godsmack, show de excepţie la Bucureşti. Îşi doresc să revină în România

Membrii trupei Godsmack, solistul şi compozitorul Sully Erna, chitaristul Tony Rombola, basistul Robbie Merrill şi toboşarul Shannon Larkin, s-au întâlnit cu publicul român, vineri, în cadrul concertului din Bucureşti, organizat de Phoenix Entertainment.

Rockerii din Boston, Massachusetts, s-au declarat încântaţi atât de publicul de la Arenele Romane, cât şi de România, unde îşi doresc să revină.

Godsmack şi-a delectat fanii cu un concert de aproape două ore, în care au cântat hituri precum „Whatever”, „Voodoo”, „Awake”, „The Enemy”, „I Stand Alone”, dar şi cu piese de pe „1000hp”, albumul apărut în luna august.

Formaţia se află în prezent în preferinţele publicului, anul viitor având invitaţii la festivaluri precum Download, Rock im Park/ Rock am Ring, Hellfest, Graspop Metal Meeting.

Trei albume consecutive ale trupei Godsmack („Faceless” – 2003, „IV” -­ 2006 şi „The Oracle” – 2010) au intrat direct pe primul loc în clasamentul Billboard 200. De asemenea, grupul are 19 hituri incluse în Top 10, dintre care 15 au fost în Top 5.

Liderul trupei, Sully Erna, a fost solicitat de Martin Scorsese să joace în cel mai recent film al sau, “Bleed for This”, alături de Miles Teller, Katey Sagal, Tom DeNucci şi alţii. Mai mult, după ce a luat lecţii de actorie de la Susan Batson (care a lucrat cu Tom Cruise şi Nicole Kidman), Erna tocmai a terminat filmările la un nou serial de televiziune. În episodul pilot, el joacă împreună cu David Labrava şi Drea de Matteo (Happy şi Wendy Case) din “Sons of Anarchy”.

Spynews
Care sunt cerințele lui Maluma pentru a cânta la Neversea. Artistul a venit însoțit de 40 de persoane
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Câtă apă e bine să bei pe caniculă dacă ai peste 50 de ani. Explicația specialiștilor te va surprinde
Capital.ro
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6 IULIE: Se face ca în toată lumea
Playtech.ro
ȘOC! Lidia Buble, cea mai FIERBINTE apariție pe plajă. A lăsat TOT la vedere, a încins atmosfera
DailyBusiness
Statul nu mai oferă bani acestor români! Anunțul oficial
Adevarul
Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: „Cu românii nu se poate face nimic“
Spynews
CFR Călători, vești bune pentru români! S-au anunțat reduceri de 20%
Spynews
Star Matinal. Joaquin Bonilla, decizia care i-a schimbat viața. A lăsat Mexiul pentru a se muta în România: „Am primit un mail” / VIDEO
Evz.ro
Ciolacu: Nu moare nimeni două zile fără permis. Declarația care înfurie milioane de români
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
MAI menține ordonanța privind suspendarea permiselor șoferilor testați FALS pozitiv pentru substanțe interzise. Cu ce soluție vine Ministerul
Capital.ro
Decizie pentru TOATE FEMEILE din România. Anunț venit chiar astăzi, 6 IULIE: Semnez şi promovez
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Marcel Ciolacu promite dubla cetățenie pentru românii din Spania până la finalul anului
MediaFlux
CONTROALE MAJORE în TRAFIC! E PRĂPĂD
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!