Potrivit documentului, arată Agerpres, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, a exercitat asupra unui om de afaceri acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4 milioane euro, nedatorată de acesta din urmă.
În discuțiile dintre cei doi relatate în rechizitoriul procurorilor, Horpos spunea că vrea ca ”povestea” să se încheie, astfel că, în urma presiunilor exercitate de Lucinschi, a fost de acord să semneze un contract de împrumut fictiv în valoare de două milioane de euro, soluția de recunoaștere fictivă a împrumutului prin act notarial fiind dată de Radu Pricop.
Ulterior, Lucinschi a solicitat încheierea unei noi convenții fictive, pentru încă două milioane de euro, prilej cu care între el și Horpos are loc, la data de 19 martie, următorul dialog:
”LS—… deci, în primul rând, eu am vorbit și la mine acolo; o să depunem și acolo toate forțele…
HA—Haideți să ne înțelegem și să terminăm cu totul. Nu să rămân eu … mai semnez încă o convenție, îți mai dau încă două milioane de euro — datorie pe care nu o am — și ți-am mai semnat și la dosar pe o chestie pe care nu o am și eu rămân cu un dosar penal. Păi, pune-te în situația mea. Adică eu nu vreau acum să … Știi?! Dar hai să facem fiecare câte un pas. Eu am făcut un pas: ți-am semnat la notar aia; aia este o chestie … îți dai seama, pentru o datorie pe carte nu o ai, semnezi cuiva că îi dai două milioane de euro. Că am avut noi o înțelegere de business, că a ieșit, că n-a ieșit … Dar eu de la tine nu am împrumutat nici un leuț. Sau tu nu mi-ai dat mie fizic, tu mie, un leuț. Business-ul este altă poveste. Iar eu acum ți-am semnat că tu mi-ai dat mie două milioane de euro, ceea ce nu este real. Și știi foarte bine. Dar în continuare, mai semnez încă două milioane de euro … Arată-mi o chestie clară. Nu pot să merg așa … mai semnez încă un act de două milioane și eu pe partea cealaltă mă înnebunesc cu ”dă-mi acte, dă-mi aia”. Ei au plecat pe un drum; tu trebuie să-i întorci acum de pe drumul pe care au plecat. Este plecată de la tine, nu este din oficiu.
LS—Adică să întorc eu lucrurile înapoi, ce poate fi întors. Că și tu ai luat-o … că ai așteptat încă vreo două-trei săptămâni … eu am înțeles că tu nu mai dai nimic. Și de aia s-au pornit lucrurile așa cum s-au pornit. Nu trebuia să aștepți”
Practic, prin această ultimă afirmație, Sergiu Lucinschi a confirmat că activitățile efectuate în dosarul penal având ca obiect plângerea formulată la DIICOT de Genesis au legătură cu refuzul inițial al lui Horpos de a semna contractul, notează procurorii.
”HA—Bine, alea două-trei săptămâni am greșit, poftim. Hai să încercăm să o remediem.
LS — să încercăm ……………. eu am făcut toate demersurile. Am fost și la Chișinău și aici …..
HA—Dar pentru ce am semnat noi la notar, ai început să faci niște pași?
LS—Am început, am început.
HA—Dar vreau și eu un semn, să văd măcar un …
LS—… nu poate să fie ceva din cer senin. Dă-mi și mie toate variantele ca eu să mă bat pentru asta mai departe. Eu nu v-am păcălit niciodată. Deci nu poți să-mi spui că eu te-am păcălit. Nu știu cum e la voi aici, voi nu vă credeți unul pe altul? Eu am să mă bat pentru ca să …
HA—… eu te înțeleg. Tu ai spus să facem fiecare câte un pas. Eu am făcut …
LS—… eu am făcut, ți-am dat plângerea penală …
HA—… da, mi-ai dat plângerea penală, dar ăsta nu este un pas. Am citit-o … m-a luat durerea de cap când am citit-o.
LS—Și mai departe, ți-am spus …
HA—Acum vrei să-ți semnez și convenția asta, a doua. Deci eu ți-am semnat două milioane o dată și acum vrei să-ți mai semnez două milioane. Bun.
LS—Și nu să le semnezi, să le plătești …
HA—… să plătesc?!
LS—Păi cum?! Până la sfârșitul … Domnule, ai spus cum …
HA—Și pe partea cealaltă ăștia vin la mine să-mi ceară documente și tot felul de acte și nu știu … Cum cred eu că se poate rezolva acest …
LS—… eu am să rezolv problema asta. Eu nu am nici un, ți-am spus, n-am niciun motiv de a strica viața ta. Nu am avut … Și am așteptat la nesfârșit. Nu am avut cu ce să plătesc școala copiilor. Mă înțelegi? Și de asta am făcut pasul acesta. Nu am avut cum altfel.
HA—Și eu sunt acum foarte înțelegător, am mers și la notar, ți-am semnat și actul ăla, îți fac și convenția asta civilă, fac tot ce vrei, dar hai să ieșim. Nu vreau acum să ne aducem aminte ce s-a întâmplat …
LS—… corect!
HA—Hai să încercăm. Vreau să îți plătesc și banii ăștia pe convenția asta civilă, numai să ies odată din rahatul ăsta de dosar penal. Ăsta este singurul lucru pe care-l vreau.
LS—Iată aici este scris tot ce fac eu și, în plus, ce am vorbit eu, acum o lună.
HA—Mă interesează mai mult ce faci tu în plus decât ce scrie în aceste convenții. Ți-o spun prietenește. Pentru că altfel nu o să rezolvăm chestia asta. Deci dacă tu nu faci ceva să poți să stingi această acțiune care s-a pornit și s-a focusat așa, pe mine, nu o să fac nimic cu trei cuvinte pe care le scrii tu aici, că ”împăcare amiabilă”.
LS—Astea nu vor fi trei cuvinte. Va fi o declarație, după aceea eu am să vin la procuror. Eu am să fac treaba mea.
………………….
LS — Eu ți-am spus, și eu am fost și mi-a spus foarte clar: Sergiu, semnează tot și mergem cu toată forța și închidem povestea cutărică”.
…………………………….
HA—Deci te rog fă acum un mic pas. Deci e o rugăminte personală — fă un mic pas. Așa cum s-a declanșat … Bun, că luna asta am greșit eu … am greșit …, că alea trei săptămâni sau … în astea trei săptămâni, în ultima lună s-a urgentat toată treaba. Cineva a urgentat-o. Fă și tu măcar un pic, fără să arăți neapărat ceva … un mic pas să iei un pic presiunea de pe … Ăștia au venit: ”Acum dați-ne documentele, în două zile!” Le-am spus: ”Sunt o grămadă de … Îmi cereți între 2008 și 2013.” Deci îmi ceri documente pe 5 ani de zile, cu toate balanțele, cu toate plățile. Deja au trecut în extrema cealaltă. Deci ei nu mai caută numai … că eu nu am lucrat cu firmele astea pe care le-au adus ei. Eu nu am lucrat decât cu două dintre ele, pe bune, le aduc două documente … Dar vor toată activitatea mea între 2008 și 2013, deci 5 ani de zile. Și i-am rugat: ”Lăsați-mă măcar…” ”Nu, că procurorul vrea acum, că este urgent, că …” Vorbește cu procurorul ăsta sau cu cine crezi …
LS—Eu nu pot să vorbesc cu el. Cum îți închipui că eu pot să vorbesc cu el?! Iar eu nici nu l-am văzut în viața mea!
HA—Nu tu … Măcar să fie un pic ……… adică să simt un pic: ”Da domnule, îl mai las două zile. Dă-mi documentele astea. Nu-mi da decât ce ține de firmele astea, nu ce ține de toată activitatea”. Intrăm într-o altă … Simt că este pusă așa, o lupă pe mine cu treaba asta. Ok. Bun. Eu o să mă uit la convenția asta civilă …
LS—… cu cât mai repede o facem, cu atât mai repede eu pot să …
……………………….
LS — … dar eu spun să nu mai întindem treaba asta, că eu sunt tot pe drumuri și oamenii sunt pe drumuri, dă-ți seama. Că eu nu pot să spun și … Fiecare este ocupat, fiecare este … Înțelegi? Și eu nu pot să mă adresez când vreau la … Nu pot să spun: ”Dă presiunile, după aia nu da presiuni …”, mă înțelegi, da? Te rog eu mult…”