Marian Neacşu, liderul deputaţilor PSD, a cerut alegerea unui nou judecător CCR în locul lui Ştefan Minea

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Marian Neacşu, a solicitat, luni, Biroului Permanent adoptarea de către Cameră a unei hotărâri prin care judecătorul Ştefan Minea să fie declarat neales la Curtea Constituţională, pe motiv că acum patru ani a fost ales "ilegal" şi să se treacă la alegerea unui nou judecător.
Ionela Marcu
30 iun. 2015, 06:21
Marian Neacşu, liderul deputaţilor PSD, a cerut alegerea unui nou judecător CCR în locul lui Ştefan Minea

Biroul Permanent a analizat această solicitare, dar şi faptul că „membrii Comisiei juridice nu au trimis o soluţie la precedenta sesizare a lui Neacşu, că au apărut unele neconcordanţe şi au retrimis sesizarea Comisiei juridice pentru reanalizare,” a precizat deputatul Nicolae Mircovici, secretarul BP al Camerei.

Citeşte şi: Ştefan Minea, autorul eratei care l-a salvat pe Băsescu de la suspendare, audiat la Parchet

El a spus cã deputaţii jurişti au dat un punct de vedere, care nu prezintã o concluzie anume, doar „face filmul” a ceea ce s-a petrecut în perioada respectivã.

„Comisia juridică are termen până marţi la ora 12,00. Mâine, la ora 13,00 va fi convocat din nou Biroul Permanent al Camerei, pentru a lua act de ceea ce va verifica şi va propune Comisia juridicã”, a explicat Mircovici.

„Marţi, dupã ora 13,00 sã intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor proiectul de hotărâre şi, dacã va fi adoptat, să înceteze mandatul domnului judecãtor la CCR Minea şi să se procedeze la reluarea votului, pânã la completarea mandatului de nouã ani pe care îl are domnul judecător. (…) E firesc ca o corectură se se facã, indiferent când, pentru cã ea, dacã este în interesul adevãrului, trebuie fãcutã”, a argumentat secretarul BP al Camerei.

Liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu, a sesizat Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pe 10 iunie, în legăturã cu alegerea, în 2010, ca judecător la Curtea Constituţională a lui Ştefan Minea, deşi, cu câteva zile înainte de acel moment, plenul comun votase un alt candidat, pe Valer Dorneanu, propus de PSD.

„Este vorba despre faptul cã, prin Decizia CCR 989/ 2008, s-a statuat că votul majoritãţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră este cel care are rolul determinant în adoptarea unei hotărâri. În 14 iunie 2010, a fost supus votului Valer Dorneanu ca judecãtor al Curţii Constituţionale şi a întrunit majoritatea simplă cerutã de lege.

Cu toate acestea, nu a fost declarat ales judecător al CCR, iar, peste câteva zile, majoritatea care era la momentul respectiv a cerut să se reia votul pentru un alt candidat, Minea Ştefan, care, dupã repetarea votului, a obţinut majoritatea simplã. De asemenea, a fost declarat judecãtor ales la CCR”, a spus Mircovici.

El a adăugat cã acest caz este asemănător cu cel al senatorului Dan Şova, iar Marian Neacşu consideră, interpretând deciziile Curţii, că şi alegerea judecãtorului Valer Dorneanu la momentul respectiv era legalã şi nu mai trebuia supus la vot alt candidat.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Oraşul din România unde se construiește o clădire de sute de milioane de euro. Va fi a doua, ca suprafaţă în toată țară, după Casa Poporului
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Un nou atac al urșilor în comuna Rucăr, județul Argeș: un cioban grav rănit
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'