Plenul decide soarta lui Ungureanu la SIE, fără avizul Comisiei SIE. Calimente: Nu s-a întrunit cvorum

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va decide dacă îl numeşte pe Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Marţi dimineaţă, Ungureanu s-a prezentat la Comisia parlamentară de control a activității SIE pentru a fi audiat, dar PSD a boicotat şedinţa şi nu a fost cvorum. În această situaţie, preşedintele Comisie, liberalul Mihăiţa Calimente, a anunţat că a trimis o adresă către conducerea celor două camere în care a informat despre situaţia creată şi va cere ca în plen să se voteze propunerea făcută de Klaus Iohannis la şefia SIE, mai ales că votul în Comisia SIE este unul consultativ. 
Romania TV
30 iun. 2015, 08:35
Plenul decide soarta lui Ungureanu la SIE, fără avizul Comisiei SIE. Calimente: Nu s-a întrunit cvorum

Mihai Răzvan Ungureanu, propus de președintele Klaus Iohannis pentru ocuparea funcției de director al Serviciului de Informații Externe, s-a prezentat marți la Comisia parlamentară de control a activității SIE. Cu toate că avizul comisiei este consultativ, parlamentarii PSD nu s-au prezentat la audiere, astfel că nu s-a întrunit cvorum, iar audierea nu a mai fost posibilă.

Preşedintele Comisiei de control SIE, Mihăiţă Calimente, a declarat că plenul este suveran, iar avizul comisiei este consultativ în cazul numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

„Am constatat ca nu s-a întrunit cvorul. Nefiiind cvorum nu puteam face audierea. Am alcătuit o adresă către conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului şi la ora 5 în plen vom decide ce se întâmplă mai departe. Vom cere să se treacă la vot pentru că avizul din Comisie este consultativ. Eu bănuiam ca cei de la PSD nu vor veni. Şi Mihai Răzvan Ungureanu se aştepta la această situaţie. Dacă nu avem cvorum la sedinţa de plen, sigur ca situaţia se schimbă. Avem nevoie de 278 de parlamentari prezenţi, cred că vom întruni numărul necesar”, a declarat Mihăiţă Calimente, preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

Plenul reunit al Parlamentului, pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE este convocat pentru ora 17.00.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Elena Lasconi sau Călin Georgescu?
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Traian Băsescu critică ferm candidatura lui Călin Georgescu, sprijinindu-o pe Elena Lasconi
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?