PROGNOZA METEO. Instabilitatea atmosferică domină următoarele zile

PROGNOZA METEO. Meteorologii avertizează că următoarele zile vor sta sub semnul unei vremi instabile, care va aduce ploi, căderi de grindină şi chiar furtuni.
Filip Stan
30 iun. 2015, 14:16
PROGNOZA METEO. Instabilitatea atmosferică domină următoarele zile

PROGNOZA METEO. Miercuri, îndeosebi după-amiaza şi în prima parte a nopţii, instabilitatea atmosferică accentuată determină dezvoltarea norilor ce acoperă temporar cerul în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele deluroase şi montane unde vor fi  averse, chiar cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali, vor fi de peste 40 l/mp şi vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar spre seară şi noaptea si în Moldova, Muntenia şi Dobrogea vor  fi local fenomene specifice instabilităţii atmosferice şi punctiform cantităţi de apă mai importante – peste 25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 grade în zonele submontane şi 30 de grade în est, în sud-est, dar şi în Banat.

VREMEA IN BUCURESTI. Cerul va fi variabil, miercuri, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi noaptea, dar cu precădere în orele serii se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

Citeşte şi ALERTĂ METEOROLOGICĂ. Jumătate din ţară vizată de VIJELII, PLOI TORENŢIALE şi GRINDINĂ

PROGNOZA METEO. Joi, vremea va fi în general instabilă la munte şi în regiunile din jumătatea de est, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi local averse şi descărcări electrice. Aceste fenomene vor fi mai frecvente după-amiaza şi la începutul nopţii, când aşteptăm şi averse torenţiale, izolat chiar grindină şi cantităţi de apă ce izolat pot depăşi 25…30 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla mai alert  în regiunile estice şi vestice, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 grade în zonele submontane şi depresionare din est şi 32 de grade în sud-vesrtul Olteniei.

VREMEA IN BUCURESTI. Joi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate pe parcursul zilei, iar după-amiaza vor fi averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade.

PROGNOZA METEO. Vineri, în regiunile estice şi sud-estice, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi înnorări temporar accentuate şi local averse, iar vântul va avea intensificări temporare. Fenomenele vor fi mai intense în Dobrogea, unde ploile vor avea şi caracter torenţial, vor fi însoţite de fulgere si tunete şi izolat se pot cumula cantităţi însemnate de apă. În restul teritoriului cerul va fi variabil, ploi de scurtă durată vor fi posibile doar izolat, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 grade în sudul litoralului şi 31 de grade în Banat.

VREMEA IN BUCURESTI. Cerul va fi variabil, vineri, cu înnorări temporare şi condiţii pentru averse. Vântul va avea uşoare intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

PROGNOZA METEO. Weekendul începe cu vreme în general frumoasă şi mai caldă decât în zilele anterioare, chiar călduroasă în zonele de câmpie, cu maxime între 23 şi 33 grade. Sâmbătă sunt aşteptate ploi sabe, de scurtă durată, în sud şi în sud-est.  De duminică până la jumătatea săptămânii viitoare vremea va continua să se încălzească în toate zonele, devenind pe arii restrânse caniculară, în special în a doua parte a intervalului. Probabilitatea de apariţie a fenomenelor de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, dar se vor semnala pe arii restrânse.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Oraşul din România unde se construiește o clădire de sute de milioane de euro. Va fi a doua, ca suprafaţă în toată țară, după Casa Poporului
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Regula obligatorie în toate mașinile din România. Nu poate fi încălcată
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
O băutură japoneză îi scapă pe români de mahmureală. Afacerea a prins rădăcini
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Un nou atac al urșilor în comuna Rucăr, județul Argeș: un cioban grav rănit
MediaFlux
Cele mai MARI MAJORĂRI de PENSII! Daniel BACIU, anunț privind RECALCULAREA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'