Oprea despre acuzaţiile de plagiat: Sunt un om corect, am respectat şi respect legile ţării

Premierul interimar Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională, precizează, într-o declarație transmisă AGERPRES, că a cerut și a primit din partea Ministerului Educației, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât și cel de conducător de doctorat au fost obținute cu respectarea tuturor normelor legale și a exigențelor academice în vigoare la momentul respectiv.
Filip Stan
30 iun. 2015, 18:27
Oprea despre acuzaţiile de plagiat: Sunt un om corect, am respectat şi respect legile ţării

„În legătură cu încercările mai vechi și mai noi de a pune sub semnul întrebării probitatea mea morală, corectitudinea declarațiilor de avere și legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusă la Universitatea București privind teza de doctorat, țin să precizez următoarele: Sunt un om corect, am respectat și respect legile țării. În privința parcursului meu academic, am cerut și am primit din partea Ministerului Educației, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât și cel de conducător de doctorat au fost obținute cu respectarea tuturor normelor legale și a exigențelor academice în vigoare la momentul respectiv”, a declarat Gabriel Oprea.

Totodată, el arată că, prin răspunsul din 23 iunie, este atestată fiecare etapă a acestui parcurs, începând cu admiterea la doctorat până când a devenit membru al Comisiei de specialitate CNATDCU — Comisia de științe militare, ordine publică și siguranță națională, redenumită ulterior Comisia de Securitate Națională.

„Sesizarea de plagiat, ca și sesizarea depusă la ANI (pentru verificarea declarațiilor mele de avere din ultimii 10 ani), precum și multe alte încercări de a-mi denigra numele îl au ca autor pe Ioan Sârbu. Ioan Sârbu este cel care a fost demis de la conducerea Direcției Medicale a Ministerului în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării Naționale, pentru faptele comise în funcția pe care a deținut-o și pentru lipsa de corectitudine pe care a arătat-o față de militari. Alături de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetența de a depune plângeri și petiții, Ioan Sârbu este principala sursă de zvonuri și minciuni îndreptate împotriva mea”, susține Gabriel Oprea.

Acesta mai precizează că lucrarea sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului Ion Neagu, este un document public.

„România este un stat democratic și oricine este liber să depună sesizări și petiții, conform Constituției. Mai mult, lucrarea mea de doctorat, elaborată sub îndrumarea reputatului profesor de drept Ion Neagu, este și ea un document public și este la dispoziția oricui dorește să o răsfoiască, să o citească sau să o analizeze în detaliu”, conchide vicepremierul Oprea.

Citeşte şi Oprea: UNPR votează propunerea preşedintelui Klaus Iohannis la şefia SIE

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Stare de urgență în Rusia, e mobilizare generală. Europa, cu ochii pe Marea Neagră
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Rusia acuză Franța de încercări de dialog privind Ucraina, fără a implica Kievul
MediaFlux
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)