Atena devine astfel prima țară dezvoltată care a acumulat restanțe de plată față de FMI și nu mai are acces la resursele financiare ale instituției care, la rândul său, se confruntă cu cel mai mare faliment din istoria sa.
Grecia a pierdut termenul limită de achitare a datoriei de 1,6 miliarde de euro pe care o are faţă de FMI, la câteva ore după ce miniştrii din zona euro au refuzat să extindă termenul. Ei au spus că vor lua în discuţie o cerere de ultimă oră făcută de Grecia pentru o prelungire de doi ani rambursării împrumutului. Consiliul de Administraţie al FMI studiază, miercuri, cererea Greciei şi se va pronunţa ulterior asupra acesteia.
În urma acestor evoluţii au fost exprimate îndoieli serioase cu privire la menţinerea Greciei în zona euro, în condiţiile actuale.
Situaţia actuală a Greciei este, totodată, şi primul incident care afectează credibilitatea FMI, după cel înregistrat în 2001, de Zimbabwe, care, în vremea respectivă, a intrat în incapacitate de plată.