Social-democratul a arătat că opoziţia va asigura cvorumul de şedinţă luni după-amiază în plenul Senatului. Ponta a precizat că senatorii USL ar fi participat la şedinţa de luni, chiar dacă nu ar fi obţinut majoritatea la Senat deoarece pe ordinea de zi sunt trei proiecte de legi considerate ca foarte importante de către opoziţie.
„Este vorba de trei decizii care se încadrează în obligaţiile României legate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Veneam chiar dacă nu aveam majoritatea”, a spus Ponta precizând că este vorba de Legea de aplicare a Codului de Procedură Civilă, alegerea conducerii ANI şi o numire în CSM.