Corpul nostru ar trebui să fie aprovizionat permanent cu elemente nutritive cum ar fi enzimele alimentare active din legume şi fructe crude, proteine, glucide, lipide, minerale, fitochimicale şi vitamine. Pentru a fi sănătoşi şi a avea o dietă echilibrată este necesar să consumăm astfel de nutrienţi. De preferat ar fi ca aceste elemente nutritive să provină din alimente care au fost cât mai puţin prelucrate şi care se află într-o stare cât mai apropiată de cea naturală.
Micii reprezintă un aliment extrem de consumat, dar care este dăunător organismului.
Acest preparat este obţinut din carne tocată (amestec de porc cu vită, vită cu oaie sau provenind de la un singur animal), cu supă de oase, grăsime, condimente, afânători (bicarbonat de sodiu), uneori fiind adăugate şi texturate de soia sau fosfaţi (interzişi), coloranţi şi conservanţi.
Micii se digeră greu din cauza cantităţilor ridicate de grăsime animală, de peste 20%. Grăsimea cu nivel mare de acizi graşi saturaţi şi aterogeni pot conduce la apariţia bolilor cardiovasculare. Din cauza caloriilor multe pe care le conţin, aceste preparate duc la apariţia obezităţii.
Micii preparaţi pe grătar cu foc direct devin toxici. Şi asta din cauza arsurii şi a contaminării cu hidrocarburi, policiclice aromate, benz-a-pireni şi dioxine. După cum se ştie deja, micii merg cel mai bine cu pâine şi băuturi alcoolice. Această combinaţie afectează şi mai mult digestia, putând duce chiar la îmbolnăvirea ficatului.
Prin consumarea acestor preparate, creşte şi riscul de îmbolnăvire cu cancer de vezică, de colon sau pancreas.
Micii prezintă şi un conţinut mare de sare. Cu toate acestea, aceştia pot fi consumaţi cu măsură, iar pentru a le diminua toxicitatea, pot şi consumaţi cu vin roşu, bio, care nu conţine sulfaţi. O alternativă ar fi micii din carne de struţ, însă nici cu aceştia nu trebuie exagerat.