Simona Halep, decizie radicală după eliminarea de la Wimbledon

Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că nu vrea să se întoarcă în România după ce a fost eliminată de la Wimbledon.
Alina Costache
02 iul. 2015, 04:10
Simona Halep, decizie radicală după eliminarea de la Wimbledon

Simona Halep a rămas marcată de eliminarea prematură de la Wimbledon. „Este dificil să mă întorc (n.r. – în România) acum. De multe ori, după turnee revin în România, dar astăzi mă gândesc să nu fac asta. Vreau să văd ce soluţii am să merg într-o vacanţă. Vreau să merg undeva. La început am fost surprinsă de reacţiile negative, dar acum sunt obişnuită să aud lucruri rele despre mine în România. Nu mai este o probelmă reală pentru mine şi nu-mi pasă de ce spune lumea. Ei pot spune lucrurile acelea rele despre mine, deoarce eu ştiu cât de greu muncesc în fiecare zi. Aşa că nu trebuie să dau socoteală pentru ceea ce fac”, a declarat Halep pentru telegraph.co.uk.

Cristian Tudor Popescu O DESFIINŢEAZĂ pe Simona Halep. DECLARAŢII DURE

Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manşă a turneului de la Wimbledon.

În urma acestei înfrângeri, românca poate coborî până pe locul 6 WTA. Halep nu a mai pierdut în primul tur al unui Grand Slam de la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros. Simona Halep este înscrisă şi în proba de dublu de la Wimbledon în care face echipă cu Elena Bogdan.

WIMBLEDON 2015. Programul de JOI al românilor la Wimbledon

DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai mari
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Angela Merkel justifică politicile energetice și deciziile legate de NATO
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”