Explozia a avut loc în timp ce o mie de persoane se aflau în parcul de distracții acvatice ”Formosa Fun Coast”, din localitatea New Taipei situată în apropiere de capitala taiwaneză.
Majoritatea victimelor erau îmbrăcate doar în costume de baie pentru a dansa sub jeturile de pulbere care le acopereau corpurile în albastru sau verde, potrivit Agerpres.
Pudra a luat foc, transformându-i pe tinerii petrecăreți în torțe umane. Pentru moment nu se cunosc cauzele exacte care au provocat această dramă, însă anchetatorii cred că explozia s-ar fi putut declanșa de la căldura spoturilor luminoase sau din cauza țigărilor.
Printre cele 500 de persoane rănite, 200 se află în stare gravă și primesc îngrijiri medicale în 43 de spitale de pe insulă.