Senatorul Mircea Banias şi alţi 38 de inculpaţi, trimişi în judecată

Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată a senatorului Mircea Banias şi a altor 38 de inculpaţi, membri ai unui grup infracţional care controla activităţile de import-export din cadrul Direcţiei regionale vamale Constanţa, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.
Romania TV
02 apr. 2012, 13:10
Senatorul Mircea Banias şi alţi 38 de inculpaţi, trimişi în judecată

Senatorul Mircea Marius Banias, a fost trimis în judecată pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Alături de Banias au fost trimişi în judecată alţi 38 de inculpaţi în acelaşi dosar, între care Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, şi Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Este o premieră în România ca un senator să fie acuzat pentru simplu fapt ca a organizat o acţiune caritabilă. Corupţia din România nu reprezintă 200 de perechi de teneşi. Nu ştiu care e pasul următor. O să discut cu avocatul meu. Toate acuzaţiile pe care le-a adus DNA-ul le-am demontat în primele zile. (…) Sunt din 2 februarie membru al PC. Nu iau în calcul să mă retrag. Oamenii trebuie să afle ce abuzuri se fac în numele justiţiei. Am de gând să apelez la instanţe pentru a-mi recuperare prejudiciul de imagine. Nu mi se pare normal faptul că în pofida documentelor pe care le-am pus la dispoziţia DNA să îşi menţină poziţia„, a declarat senatorul Banias la România TV.

Potrivit DNA, senatorul Mircea Banias a primit mai multe produse confiscate de la fostul şef al Direcţiei Domenii Portuar Eugen Bogatu, pretinzând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici, astfel încât să îi determine să îşi îndeplinească sau nu atribuţiile de serviciu.

„La data de 22 octombrie 2010, inculpatul Banias Mircea Marius, senator al României, a pretins şi a primit de la coinculpatul Bogatu Eugen, la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, mai multe produse provenind din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, pretinzând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici, astfel încât să îi determine să facă sau, după caz, să nu facă, acte ce intră în atribuţiile de serviciu ale acestora, în sensul susţinerii intereselor grupului”, se arată într-un comunicat de luni al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), preluat de Mediafax.

Bunurile au fost puse la dispoziţia lui Mircea Banias, potrivit procurorilor anticorupţie, prin intermediul comisarului vamal Dragoş-Iulian Tudoran şi a al fratelui acestuia, Horia-Dan Tudoran, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale.

Alături de Mircea Banias a fost trimis în judecată şi şeful Direcţiei Domenii Portuar Eugen Bogatu, despre care procurorii anticorupţie reţin că era unul dintre liderii grupului infracţional, alături de Cătălin Aurelian Pilcă, administrator al SC Container Clearance Service SRL Constanţa.

„Concret, inculpatul Bogatu Eugen s-a implicat în activitatea de colectare a sumelor de bani prin intermediul comisionarilor vamali Tudoran Dragoş Iulian şi Ţiripan Valentin şi a intervenit la Durbac Liviu, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, pentru ca acesta să facă demersuri în sensul rezolvării problemelor juridice ale unei societăţi comerciale care, în perioada octombrie 2010 – martie 2011, a efectuat operaţiuni ilicite de import de mărfuri subevaluate prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea”, scriu procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA mai reţin în sarcina lui Eugen Bogatu faptul că în perioada septembrie-octombrie 2010 a ordonat blocarea completă a tuturor mărfurilor importate prin Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru a-i determina pe intermediarii vamali Marin Dodu şi Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa Akram să îşi achite „taxele” către membrii grupului infracţional.

„Ulterior, (Eugen Bogatu, n.r.) a primit prin intermediul lui Budăi Sorin şi Tudoran Dragoş Iulian suma de 4.000 USD precum şi o altă sumă de bani nedeterminată, reprezentând datoriile acumulate de intermediarul vamal Akram Naser Abdel Rahman Bani Mustafa, faţă de grupul infracţional organizat, incluzând şi mita cuvenită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea pentru serviciile aduse”, se arată în documentul citat.

Totodată, procurori arată că, la data de 3 iunie 2010, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa a PDL, Laurenţiu Mironescu i-a cerut lui Aurelian Pilcă suma de 8.000 de lei pentru câştigarea alegerilor interne la nivelul organizaţiei.

„Inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin i-a promis că îi va da (lui Laurenţiu Mironescu, n.r.) suma de bani cerută. La data de 5 iunie 2010, cu ocazia alegerilor interne desfăşurate la organizaţia municipală Constanţa a acelui partid, inculpatul Mironescu Laurenţiu a fost ales prim-vicepreşedinte al organizaţiei. În schimbul sumei de bani, Mironescu Laurenţiu a promis să îşi folosească influenţa politică pe care pretindea că ar avea-o asupra ministrului Transporturilor, pentru ca inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin să fie numit director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, ulterior acesta urmând să lase locul unei persoane alese de inculpatul Pilcă Aurelian-Cătălin şi de ceilalţi membri ai grupului infracţional”, se mai arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în pofida acestei promisiuni, Aurelian-Cătălin Pilcă nu a ocupat funcţia respectivă.

Procurorii anticorupţie reţin că, în perioada 2010-2011, la grupul infracţional au aderat şi Sunai Cadîr, director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa, Liviu Durbac, şeful al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi adjunctul acestuia, Costel Liviu Bratu.

„La rândul său, inculpatul Olteanu Claudiu-Constantin, adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, atât singur, cât şi împreună cu unii dintre subordonaţii săi, cum ar fi Milea Adrian, prin intermediul comisionarului Tudoran Dragoş Iulian, a pretins diverse sume de bani de la mai mulţi intermediari vamali şi importatori, printre care Ahmad El Haj, Akram Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa, Mohamad Rouchdi, Culea Mihai şi Catargiu Laurenţiu. Banii au fost pretinşi atât pentru a permite intrarea în ţară, în mod ilegal, a unor containere cu mărfuri din import, cât şi pentru a permite accesul în ţară a altor mărfuri introduse licit, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil”, mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, Claudiu Constantin Olteanu a pus la dispoziţia membrilor grupului informaţiile necesare desfăşurării activităţilor ilegale la nivelul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali Dragoş Iulian Tudoran, Valentin Ţiripan şi Sorin Budăi.

În acelaşi scop a pretins sume de bani şi inspectorul vamal în cadrul DJAOV Constanţa Ioan-Dan Didilescu, de la Marian-Ionuţ Iordănescu, comisionar vamal în cadrul SC Marinco SRL.

Procurorii DNA mai arată că ofiţerul de poliţie Adrian Sorin Pătraşcu, în calitate de comandant adjunct al „Grupului de nave” Constanţa din Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), a pus la dispoziţia comerciantului chinez Ning Guo informaţii confidenţiale.

În schimbul acestor informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu şi de natură să protejeze activitatea infracţională, Adrian Sorin Pătraşcu a primit „mărfuri importate din China pentru o altă persoană”.

„La data de 16 februarie 2011, inculpatul Scrioşteanu Ionuţ Marius, şef al Biroului Vamal Slobozia, a primit de la Tudoran Dragoş-Iulian suma de 5.700 USD, colectată de la un client al S.C. Container Clearance Services S.R.L. Constanţa, pentru a încheia în mod ilegal 6 operaţiuni de tranzit vamal la Biroul Vamal Slobozia”, au precizat procurorii anticorupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2010-2011, comisionarii vamali Aurelian Cătălin Pilcă , Dragoş Iulian Tudoran, Valentin Ţiripan – personal sau împreună cu intermediarul vamal Ciobanu Mihai – Sorin Budăi , Marian-Ionuţ Iordănescu şi Corneliu Păun au avut rolul de a intermedia activitatea de dare şi luare de mită între funcţionarii publici cu atribuţii de control din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi beneficiarii importurilor ilegale Laurenţiu Catargiu, Marin Dodu, Amer Ali, Quing Zhang şi Rouchdi Mohamad.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 25 mai 2011, cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile a lui Laurenţiu Mironescu, Eugen Bogatu, Liviu Adrian Durbac, Claudiu-Constantin Olteanu, Adrian Milea, Valentin Roşculeţ, Ioan-Dan Didilescu, Adrian Sorin Pătraşcu, Ionuţ-Marius Scrioşteanu, Horia-Dan Tudoran, Sorin Budăi, Laurenţiu Catargiu, Mihai Culea, Marian-Ionuţ Iordănescu, Corneliu Păun, Dragoş-Iulian Tudoran, Aurelian-Cătălin Pilcă, Valentin Ţiripan, Mihai Ciobanu, Marin Dodu, Amer Ali, Nasser Abdel Rahman Bani Mustafa Akram, Rouchdi Mohamad, Qing Zhang, Lucian Păun, Sunai Cadîr şi Ning Guo.

„Pe numele inculpatului El Haj Ahmad instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă. După prelungiri succesive ale măsurii arestării preventive, aceasta a fost înlocuită cu măsura obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara”, se mai arată în comunicatul DNA.

Membrii grupării sunt acuzaţi de dare şi luare de mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală sau infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.

„În cadrul reţelei cu un mecanism bine stabilit de colectare şi redistribuire a banilor erau percepute sume de bani ilicite, inclusiv pentru deblocarea din vamă a mărfurilor introduse licit în România care, în caz contrar, erau amânate de la controlul vamal”, au mai notat procurorii în documentul citat.

Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 250 de dolari şi 13.000 de dolari pentru fiecare transport.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy