SUA: Un tren care transporta un gaz inflamabil a deraiat şi a luat foc. 5.000 de persoane, evacuate

Peste 5.000 de locuitori au fost evacuați după ce un tren care transporta 'un gaz foarte toxic și puternic inflamabil' a deraiat parțial și a luat foc joi dimineață în apropiere de Knoxville, statul Tennessee, au declarat oficiali citați de NBC News, potrivit Agerpres. 
Filip Stan
02 iul. 2015, 09:58
SUA: Un tren care transporta un gaz inflamabil a deraiat şi a luat foc. 5.000 de persoane, evacuate

Șapte angajați ai Departamentului șerifului din comitatul Blount au fost transportați la spital după ce au fost intoxicați cu fum, a declarat purtătorul de cuvânt Marian O’Briant.

A fost stabilită o zonă de evacuare pe o rază de două mile de la locul deraierii, în apropiere de Maryville, iar aceasta ar putea fi menținută până la 48 de ore, precizează pompierii.

Două adăposturi au fost deschise pentru locuitorii din zonă la un liceu local, a spus David Kitchen, manager de programe pentru voluntarii din regiunea Tennessee ai Crucii Roșii.

Trenul transporta acrilonitril, pe care autoritățile l-au descris ca fiind ‘un gaz foarte toxic și puternic inflamabil‘, potrivit Agerpres.

Potrivit autorităților, substanța este utilizată în fabricarea fibrelor acrilice și inhalată în doze mari poate provoca iritații, dureri de cap, greață și iritații ale rinichilor.

Până la trei mașini au luat foc după declanșarea incendiului, a mai afirmat Marian O’Briant.

Trenul efectua o cursă între Cincinnati, Ohio, până la Waycross, Georgia, și era format din două locomotive, 45 de vagoane încărcate și 12 goale, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei CSeay. Doar unul dintre aceste vagoane a deraiat.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Orașul din România care a fost luat cu asalt de tineri și pensionari. E la doi pași de București, are un spital de 10 milioane de euro, mii de gospodari, magazine și școli bune. Prețul caselor nu a crescut deloc în ultimii ani
Capital.ro
Marele actor s-a stins. Toată lumea e în lacrimi: A plecat să danseze printre stele
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Pandișpan cu zmeură și vanilie. Un desert absolut irezistibil
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Peste 4.200 de candidați înscriși la examenul de admitere organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
MediaFlux
Răsturnare de situație privind tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump! Ce a făcut Thomas Matthew Crooks cu 48 de ore înainte
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'