„Ministrul român al afacerilor externe a apreciat progresele obținute pentru punerea în aplicare a deciziilor Summit-ului Aliat din Marea Britanie, în special în raport cu Planul de acțiune al Alianței pentru creșterea capacității de reacție (Readiness Action Plan / RAP) și a mulțumit Secretarului General Jens Stoltenberg pentru sprijinul său în acest sens”, se arată într-un comunicat MAE.
Citeşte şi: Şeful NATO, Jens Stoltenberg: Voi folosi România ca un exemplu pentru ceilalţi aliaţi
Potrivit sursei citate, șeful diplomației române a punctat eforturile României, inclusiv pe linie diplomatică, pe linia operaționalizării celor două structuri de comandă și control care vor fi stabilite pe teritoriul țării noastre, precum și importanța pe mai departe de a asigura o abordare integrată și unitară din partea Alianței a întregului flanc estic, scrie Agerpres.
Abordând tema priorităților pentru Summit-ul din Polonia, din iulie 2016, șeful diplomației române a accentuat interesul major al României pentru continuarea procesului de adaptare a Alianței Nord-Atlantice.
De asemenea, acesta a arătat că țara noastră consideră că este important ca în acest proces să se acorde o atenție deosebită regiunii Mării Negre, care este esențială pentru securitatea Alianței, aflându-se la punctul de întâlnire dintre flancurile estic și sudic al NATO, mai ales în contextul riscurilor și amenințărilor din vecinătatea estică, dar și din cea sudică ale NATO.
Aurescu a subliniat și importanța intensificării, cu rezultate concrete, a cooperării și coordonării NATO-UE, în special pe dimensiunea de răspuns la amenințările hibride, precum și în ce privește securitatea maritimă, comunicarea strategică și combaterea terorismului.
Având în vedere amploarea actuală a fenomenului terorist, Bogdan Aurescu a sugerat ca problema combaterii terorismului să se plaseze pe agenda viitorului Summit din Polonia, se arată în comunicat.
În același context, Bogdan Aurescu a mai evidențiat interesul României pentru asigurarea stabilității în vecinătatea estică. El a reamintit propunerea țării noastre, lansată cu prilejul ministerialei de externe recente din Antalya, privind elaborarea unei strategii integrate a NATO, „cu două brațe” — pentru vecinătatea estică și sudică — și a exprimat satisfacția în legătură cu faptul că după întâlnirea din Turcia au fost deja înregistrate progrese concrete la nivelul Alianței pentru concretizarea acestei propuneri a României.
Ministrul afacerilor externe a reiterat sprijinul țării noastre pentru politica NATO a ușilor deschise și pentru înregistrarea de rezultate concrete în acest în ceea ce privește candidatura Muntenegru, dar și în raport cu ceilalți aspiranți, cu accent pe Georgia, potrivit documentului citat.
Totodată, ministrul afacerilor externe l-a informat pe secretarul general al NATO în legătură cu stadiul operaționalizării sistemului defensiv de apărare împotriva rachetelor balistice, subliniind interesul României ca la Summit-ul de anul viitor să fie declarată capacitatea operațională inițială a sistemului NATO, la care atât România, cât și SUA contribuie substanțial prin facilitatea de la Deveselu.
Potrivit sursei citate, secretarul General Jens Stoltenberg a apreciat contribuțiile substanțiale, atât conceptuale, cât și operaționale ale țării noastre în cadrul NATO, subliniind că România este un aliat de încredere și dedicat.
Totodată, Secretarul General a arătat că, prin eforturile conjugate ale Aliaților, demersurile NATO privind implementarea măsurilor de adaptare se desfășoară conform calendarului și ritmului stabilit.
În acest sens, el și-a exprimat aprecierea pentru contribuția României în ceea ce privește stabilitatea regională și promovarea abordării strategice a regiunii Mării Negre — un spațiu semnificativ pentru securitatea regională, dar și pentru securitatea transatlantică în ansamblu, și care va beneficia în continuare de un interes sporit din partea Alianței.
Citeşte şi: Iohannis, la întâlnirea cu şeful NATO: România îşi propune să fie un furnizor de securitate
Înaltul oficial NATO și-a exprimat satisfacția în legătură cu decizia țării noastre de a asigura un buget sporit pentru cheltuielile de apărare, România situându-se astfel printre aliații care au înțeles importanța acestei decizii în contextul actual de securitate preocupant.
În acest sens, Secretarul General a arătat că va oferi România ca exemplu de bune practici pentru alte state. Totodată, oficialul a exprimat apreciere pentru experții și diplomații români care lucrează pentru NATO, aceștia fiind o resursă umană valoroasă, se mai arată în comunicatul MAE.