Phil Walsh, fost jucător la Adelaide Crows, a îndeplinit multă vreme funcția de antrenor secund al acestei echipe, iar din acest sezon a făcut pasul către funcţia de antrenor principal. În cursul după-amiezii de joi, după ce s-a întors acasă de la un antrenament, a avut o ceartă intensă cu fiul său, Cy, în vârstă de 26 de ani.
Conflictul a escaladat, iar băiatul a pus mâna pe un coţit şi şi-a ucis tatăl cu bestialitate. „A fost o ceartă, nu pot să vă spun nimic despre asta, dar rezultatul a fost că domnul Walsh a fost ucis. Soţia sa a fost şi ea rănită, dar e în afara oricărui pericol„, a spus unul dintre detectivii care investighează cazul. Ucigaşul a fugit de la locul faptei, dar a fost prins de poliţie şi a fost transportat la spital, pentru un control psihiatric.
Phil Walsh avea 55 de ani, iar sâmbătă formaţia sa trebuia să joace un meci în campionat, cu Geelong Cats. Partida a fost amânată.