Cum răspunde senatorul PDL la acuzaţiile lui Boldea

Senatorul PDL Marius Necula a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, referitor la faptul că Mihail Boldea a spus că l-a rugat pe senator să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului, că aceste afirmaţii "reprezintă o minciună sfruntată, o invenţie sută la sută".
Romania TV
02 apr. 2012, 17:30
Cum răspunde senatorul PDL la acuzaţiile lui Boldea

Necula a susţinut că recentele declaraţii ale deputatului Mihai Boldea reprezintă „o răzbunarea a unui omuleţ care nici măcar acum nu înţelege că minciuna şi răutatea l-au adus aici”.

„Este doar o răzbunare a unui omuleţ care nici măcar acum nu înţelege că minciuna şi răutatea l-au adus aici”, a spus el, întrebat despre afirmaţiile făcute de Boldea, în faţa instanţei supreme, că l-a rugat pe senatorul Marius Necula să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului privind înstrăinarea unuia dintre imobilele pentru care Boldea e cercetat în dosarul DIICOT.

„Aceste afirmaţii reprezintă o minciună sfruntată, o invenţie sută la sută. Nu am avut nicio discuţie legată de activitatea profesională, cu atât mai puţin la activitatea infracţională a lui Mihail Boldea”, a spus democrat-liberalul.

Acesta a adăugat că este de notorietate publică adversitatea dintre el şi Mihail Boldea, cu care a candidat, din partea PDL, în acelaşi colegiu, numărul 9. „Nici campania electorală nu am făcut-o împreună”, a spus el.

„Faptul că noi am fost adversari o arată şi declaraţiile mele politice în care spuneam că nu are calitatea morală să critice partidul şi activitatea celor care conduc partidul atât timp cât el nu are rezolvată problema dosarelor penale”, a menţionat parlamentarul. El a precizat că pentru aceste declaraţii Boldea i-a făcut sesizare penală, la DNA, reproşând faptul că Necula are cunoştinţă de dosarele penale ale lui Boldea. „M-am dus la DNA şi am dat cu subsemnatul”, a explicat Marius Necula.

Acesta a mai arătat că în momentul în care a fost ales preşedinte al organizaţiei municipale Galaţi a PDL a solicitat excluderea din partid a lui Boldea, iar biroul permanent local a votat în unanimitate excluderea lui.

„Resping cu fermitate orice asociere între numele meu şi activitatea infracţională a lui Mihai Boldea”, a declarat senatorul PDL Marius Necula.

Deputatul Mihail Boldea a spus, luni, în faţa judecătorilor instanţei supreme, că l-a rugat pe senatorul Marius Necula să apeleze la cunoştinţele sale pentru a-i obţine o adeverinţă de la Arhivele statului în legătură cu înstrăinarea unuia dintre imobilele pentru care este cercetat în dosarul DIICOT

Mihail Boldea a declarat, la completul de cinci judecători al instanţei supreme care judecă recursul faţă de arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, că în cazul unuia dintre imobilele pentru care este cercetat a apelat la senatorul Marius Necula, cerându-i ca, prin cunoştinţele acestuia, să îi obţină o adeverinţă de la Arhivele statului, care îi era necesară la tranzacţionare.

Boldea le-a arătat judecătorilor că senatorul Necula i-ar fi spus la acel moment, în prezenţa consilierului său personal, „numitul Bivol”, că îi poate face rost de adeverinţa respectivă, dar că intervenţia îl va costa 15.000 de euro.

Deputatul Mihail Boldea a precizat că la o întâlnire ulterioră cu senatorul Necula, acesta i-ar fi dat adeverinţa respectivă, semn că a apelat la cunoştinţe, obţinând astfel documentul, dar nu a precizat dacă pentru acea adeverinţă s-au plătit banii ceruţi.

Totodată, Boldea a mai arătat că i-a spus senatorului Necula la acel moment că în legătură cu tranzacţia imobilului respectiv el are de primit în caz de reuşită un comision de 5.000 de euro.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme judeca recursul lui Mihail Boldea – adus în ţară în 27 martie din Kenya la scurt timp după ce acuzaţi în acelaşi dosar au fost reţinuţi de procurorii DIICOT – faţă de arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Deputatul Mihail Boldea rămâne în arest, după ce completul de cinci judecători al instanţei supreme i-a respins ca nefondat recursul faţă de arestarea preventivă pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Decizia completului de cinci judecători al instanţei supreme este definitivă, astfel că deputatul Mihail Boldea va fi cercetat în continuare în arest preventiv.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar