Scandalul a pornit după ce un părinte i-a cerut profesorului Constantin Ciuce să-i opereze fetiţa care avea malformaţii congenitale grave. Medicul a fost de acord să facă intervenţia chirurgicală, dar conducerea spitalului judeţean din Cluj-Napoca nu l-a lăsat, potrivit România TV.
„Sunt reclamat că operez copii în această clinică. Operez copii de peste 20 de ani, în general cazuri disperate. Părinţii au ştiut că nu sunt chirurg pediatru cu acte, dar că în spate există o experienţă cu cazuri dovedite”, a declarat medicul Constantin Ciuce, şeful Clinicii de Chirurgie I a Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj.
Conducerea spitalului a decis să o trimită pe fetiţă la Bucureşti pentru a fi operată. Între timp, starea micuţei s-a agravat, așa că a fost transferată de urgenţă la Spitalul de Copii din Cluj. Copila nu a supravieţuit însă.
Reprezentanţii spitalului spun că deocamdată nu au făcut plângere împotriva medicului, dar acesta trebuie să respecte legea.
„Spitalul n-a făcut nicio sesizare. Domnul profesor are calificarea de chirurgie generală şi chirurgie vasculară”, a declarat Monica Costin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Cluj.
Medicul spune că îşi va da demisia dacă i se va interzice să opereze copii.