Reprezentanţii postului TV au explicat că această măsură vine ca urmare a încetării transmisiei analogice terestre. ”Pro TV trece printr-un proces normal de revizuire a structurii şi a operaţiunilor administrative la nivelul staţiilor locale, ca urmare a recentei măsuri de încetare a transmisiei analogice terestre la care trebuie să ne adaptăm”, au explicat reprezentanţii Pro TV pentru paginademedia.ro.
Sursa notează că oamenii vizaţi sunt operatori şi cei de la departamentele tehnic şi administrativ. ”Nu va fi efectuată nicio schimbare în structura departamentului de Ştiri Pro TV, iar corespondenţii locali vor continua să ofere telespectatorilor ştiri prin intermediul reţelei de staţii locale din principalele oraşe ale ţării”, au mai spus reprezentanţii Pro TV.