Ce meserii ar fi avut reginele României dacă nu ar fi fost regine

Cu siguranţă, cu secole în urmă, orice regină ar fi reuşit să-şi ţină casa lucrând la gherghef. Era în obiceiul oricărei familii nobile să le înveţe pe copile să mânuiască acul. Regina Victoria a Marii Britanii, bunica Reginei Maria a României, se spune că se pricepea la făcut dantele şi… multe dintre gulerele rochiilor sale erau lucrate chiar de ea. Nu că nu şi-ar fi putut permite o dantelăreasă! Apoi… prinţesele luau curent lecţii de desen şi de muzică şi-aşa se face că, la nevoie, s-ar fi descurcat predând copiilor vreuna dintre aceste arte.
Romania TV
06 iul. 2015, 12:32
Ce meserii ar fi avut reginele României dacă nu ar fi fost regine

Uneori, erau interesate de arta culinară. Ba, chiar, există în istorie, câteva prinţese care au scris cărţi de bucate! Prima dintre ele se numea Philippine şi a fost soţia Arhiducelui Ferdinand al II-lea de Habsburg; ea a trăit în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la curtea regală de la Innsbruck, unde gătea (de plăcere) pentru soţul ei, iar reţetele create de ea au fost adunate într-o carte al cărei manuscris se află în Biblioteca Naţională de la Berlin. Dar nu e nevoie să ne ducem prea departe – în timp şi spaţiu –, putem să intrăm azi într-o librărie din Bucureşti şi să cerem “Cartea Regală de Bucate” (Editura Curtea Veche). Vom avea surpriza plăcută să descoperim numele autoarei: Principesa Margareta a României.

Stră-stră-mătuşa Alteţei Sale Regale Principesei Margareta, Regina Elisabeta a României, era considerată, în epocă, cea mai creativă dintre reginele Europei. Într-un studiu făcut de ziarul “Dimineaţa”, în aprilie 1913, Carmen Sylva (acesta e pseudonimul său literar) era descrisă astfel: “Poetă, scriitoare de talent, cunoscând vreo şase limbi, suveranei României i-ar fi fost uşor a trăi de pe urma condeiului, sau, la un caz mai anevoios, în urma agilităţii ce posedă ca stenodactilografă. Într-adevăr, se ştie de către toţi că nici o dactilografă de meserie nu ar putea concura cu Carmen Sylva, care e în stare a scrie 97 de cuvinte pe minut! Muzicantă de mare merit, ar avea atâtea lecţiuni încât nu le-ar putea prididi”. Şi, apropo, Regina Elisabeta a fost şi… fotomodel, pozând în reclame pentru maşini de scris şi parfumuri! “Sunt sigură că nu puţine din cititoarele noastre, gândindu-se la traiul reginelor, îşi şoptesc, poate, cu invidie: – Ce fericite, ele nu cunosc decât belşugul, găteala şi plimbările… – Ei bine, lucrurile nu stau tocmai aşa cu cea mai mare parte dintre reginele Europei, care mai toate se îndeletnicesc cu câte o ocupaţie serioasă ce le-ar aduce, la vreo nevoie, pâinea de toate zilele. Dacă am presupune, de pildă, o răsturnare a întregii stări sociale, care ar pune în rândurile muritoarelor de rând, fără avere şi moşii, pe reginele Europei, nici una dintre ele nu va pieri de foame, căci fiecare se pricepe la o meserie căutată”.

Să facem şi noi o scurtă trecere în revistă a reginelor României și a meseriilor pe care le stăpâneau. Citește articolul integral AICI.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier în Guvernul Ciolacu
MediaFlux
ANUNȚUL MOMENTULUI în POLITICĂ! CIOLACU a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!