Beneficiarii mitei electorale ar putea fi trimişi la închisoare

Comisia parlamentară pentru elaborarea Legii electorale are astăzi prima şedinţă. Printre propunerile care vor trebui analizate de către comisie se află una referitoare la sancţionarea nu doar a celor care dau mită electorală, ci şi a celor care o primesc. Potrivit România TV, primirea de bunuri sau bani pentru a vota un candidat sau altul ar putea fi sancţionată cu amendă sau trei luni de închisoare.
Romania TV
03 apr. 2012, 08:29
Beneficiarii mitei electorale ar putea fi trimişi la închisoare

Conform cutumei parlamentare, Legea electorală pentru alegerile parlamentare este adoptată în cadrul unei comisii în care fiecare partid este reprezentat în mod egal. Comisia înfiinţată pentru alegerile din toamna acestui an respectă principiul existând o reprezentare paritară între putere şi opoziţie.

Membrii comisiei au de analizat mai multe propuneri privind amendarea legislaţiei electorale, inclusiv una care instituie noi sancţiuni pentru mita electorală. Astfel un candidat care acordă bani sau bunuri pentru a fi votat riscă să petreacă între 6 luni şi 3 ani în spatele gratiilor. Noutatea este că se introduc sancţiuni şi pentru cei care primesc acest gen de mită, de la amendă până la 3 luni de închisoare.

De asemenea, va fi limitată şi sfera bunurilor care pot fi oferite în scop promoţional de către candidaţi, la obiecte fără o valoare materială mare, cum ar fi brichete, pixuri, şepci, eşarfe.

Un alt subiect în atenţia comisiei este eventuala introducerea unui sistem de vot majoritar, în care cel mai bine clasat candidat dintr-un colegiu câştigă automat mandatul, dar şi reducerea numărului de parlamentari. Aceste două subiecte au provocat până acum ample dispute între putere şi opoziţie.

Printre alte iniţiative ce vor fi discutate se află una referitoare la obligativitatea exercitării votului şi la sancţionarea traseismului politic al parlamentarilor cu pierderea mandatului.

 

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Proprietarii de terenuri din România au interzis. Amenzi între 7.500 și 15.000 de lei
Playtech.ro
ȘOC! Vedeta din România care DIVORȚEAZĂ pentru a 7-a oară!
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
3 zile cu descărcări electrice anunțate de Accuweather. Urmează temperaturi de 17-18 grade în timpul nopții
Spynews
3 zodii pentru care fericirea bate la ușă mai târziu. O să ajungă cu persoana iubită la altar după 35 de ani
Evz.ro
Adriana Bahmuțeanu, încă un divorț. S-a despărțit de George Restivan
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Divorț-șoc! Adriana Bahmuțeanu s-a despărțit de George Restivan după 1 an și 3 luni de căsnicie 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Mai mulți români din Marea Britanie s-au luptat cu polițiștii englezi, ba chiar le-au răsturnat mașina: „Să vină mascații de la București, că și pe ăia îi dărâmăm”
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care fac ITP. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MedLife lansează primul centru mobil de testare pentru boli cu transmitere sexuală din Europa Centrală și de Sud-Est
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'