Scena tragediei a fost blocul 12, un imobil cu zece etaje de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Mai mulţi locatari spun că mai întâi au auzit o bubuitură puternică după care au aflat şi motivul: impactul puternic cu solul al unui bărbat care se aruncase de la înălţime, scrie adevarul.ro.
O ambulanţă a sosit imediat la locul tragediei pentru a-i acorda primul ajutor victimei. Manevrele de resuscitare au fost zadarnice, întrucât bărbatul suferise leziuni pe toată suprafaţa corpului şi hemoragie internă. Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care bărbatul şi-a pus capăt zilelor. Criminaliştii au luat la verificat toate balcoanele de pe casa scării, pentru a afla de la ce etaj s-a aruncat.
Un indiciu important în aflarea identităţii, dar şi a intenţiei privind actul sinucigaş au fost bileţelele găsite în buzunarul pantalonilor, pe care erau scrise numere de telefon şi un mesaj prin care cerea iertare familiei.
Iulian Costiuc avea 53 de ani şi a lucrat ca medic generalist la Otopeni. A fost pensionat pe caz de boală, luna trecută, acesta fiind descoperit cu tulburări psihice. Apropiaţii spun că medicul nu a mai fost om întreg la minte de când i-a murit soţia în braţe, chiar de sărbătorile de iarnă.
Citeşte şi Un tânăr de 27 de ani s-a aruncat de la ETAJUL 6 după ce a consumat MARIJUANA