Deşi procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat a fost mai mare faţă de anii trecuţi, numărul celor fără BAC este de fapt mai mare decât în anii trecuţi. Circa 60.000 de elevi, din promoţia curentă, nici nu s-au înscris la acest examen. Asta în timp ce 63.000 au picat sau au chiulit. Aşa se face că 55 de licee din ţară au avut promovabilitate zero.
REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO: 66,41% dintre absolvenţi au promovat BAC 2015
Cei care au trecut însă cu brio examenul de bacalaureat se pregătesc serios de admiterea la facultate.
CELE MAI CĂUTATE SPECIALIZĂRI
1. Inginerie – 44.000 oferte de muncă
2. Limbi Străine – 24.000 oferte de muncă
3. IT – 20.000 oferte de muncă
4. Marketing și comunicare – 16.000 oferte de muncă
5. Medicină – 12.000 oferte de muncă
În 2014, jurnalismul, geografia, limbile străine, cibernetica, marketingul şi managementul au fost cele mai căutate specializări. La jurnalism au fost 9,1 candidaţi/loc, la geografie – 8,6 candidaţi/loc, Limbi Străine – 7,5 candidaţi/loc, Cibernetică – 7,4 candidaţi/loc, Marketing în Limba Engleză – 0,77/loc, iar la Management în Limba Engleză – 0,27/loc
ADMITERE FACULTATE 2015. Luni, 13 iulie, incep inscrierile la concursul de admitere la facultatile din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA), sesiunea iulie 2015. Inscrierea candidatilor se va desfasura la noul sediu al SNSPA, Bd. Expozitiei, nr. 30 A, sector 1, in intervalul orar 9-16.00.
ADMITERE FACULTATE 2015. Facultatea de Ştiinţe Politice a început selecţia candidaţilor încă din primăvară, cu prima sesiune de pretestare, desfăşurată în luna aprilie 2015. Cei care doresc să obţină o notă mai mare, precum şi cei care nu au participat la prima sesiune de pretestare, se pot înscrie online, pentru cea de-a doua sesiune de pretestare, organizată pe 10 iulie 2015. Detalii pe admitere.snspa.ro.
Facultatea de Administraţie Publică
Înscrierea candidaţilor: 6 aprilie-22 iulie 2015
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
Înscrierea candidaţilor: 13-17 iulie 2015
Facultatea de Management
Înscrierea candidaţilor: 13-16 iulie 2015
Facultatea de Ştiinţe Politice
A doua sesiune de pretestare
Înscrieri online: 1 mai – 8 iulie 2015
Numărul de locuri
Pentru anul universitar 2015-2016, la admiterea la studii universitare de licenţă, SNSPA scoate la concurs 800 de locuri alocate de la buget, repartizate astfel:
La SNSPA, condiţiile de admitere au rămas aceleaşi ca cele de anul trecut. La ciclul de studii universitare de licenţă, forma de învăţământ cu frecvenţă (IF), admiterea se face pe baza unui examen scris. Pentru a permite candidatului să-şi identifice nivelul de cunoştinţe, astfel încât să-şi poata defini o strategie de pregătire cât mai realistă, în timpul care i-a mai rămas până la examen, cele mai multe dintre facultăţile SNSPA au anunţat din timp lista de posibile subiecte şi întrebări de concurs, astfel încât candidaţii să fie bine pregătiţi pentru admitere.
Facultatea de Administraţie Publică
Proba de concurs: 24 iulie 2015
Examenul de admitere constă în susţinerea unei probe scrise (examen tip grilă, 30 de întrebări, o varianta de răspuns corectă) la una dintre urmatoarele discipline, la alegere: Economie, Geografie, Istoria românilor, Limba română, Limba engleză sau Democraţie şi stat de drept. Media examenului de admitere se calculează astfel: 80% din nota obţinută la proba scrisa + 20% din media obtinută la examenul de bacalaureat.
Facultatea de Administraţie Publică a pus la dispoziţia tuturor celor care vor susţine examenul de admitere o listă de întrebari de concurs, pentru fiecare disciplină. Dintre toate aceste întrebări, vor fi alese 30 pentru examenul grilă.Subiectele valabile pentru concursul de admitere sesiunea iulie 2015 pot fi descărcate de aici.
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
Proba de concurs: 19 iulie 2015
Concursul de admitere pentru specializările Comunicare şi relaţii publice şi Publicitate are loc simultan şi constă într-o singură probă scrisă, la alegerea candidatului, dintre următoarele discipline: Limba şi literatura română, Istorie, Psihologie, Economie. În aprecierea lucrării se va ţine seama de nivelul cunoştinţelor, de capacitatea de analiză, de argumentare şi interpretare, de aptitudinile de comunicare scrisă, de expresivitatea redactării, de stil şi de orizontul cultural al referinţelor critice.
Propunerile de subiecte la toate disciplinele pot fi vizualizate aici.
În ziua concursului de admitere se extrag 3 subiecte dintre cele 60 propuse, pentru fiecare disciplină.
Facultatea de Management
Proba de concurs: 18 iulie 2015
Concursul de admitere la Facultatea de Management constă într-o probă scrisă alcătuită dintr-un test-grilă, cu întrebări sau probleme dintr-o singură disciplină, la alegerea candidatului, din: Economie, Geografie, Istoria României, Limba Engleză sau Matematică. Media examenului de admitere se calculează astfel: 65% nota obţinută la examenul grilă, 35% media de la bacalaureat.
CITEŞTE ŞI: Facultăţi căutate de angajatori. Specializările care îţi cresc şansele de angajare
Facultatea de Management propune candidaţilor câte o sută de posibile subiecte pentru proba scrisă la fiecare dintre disciplinele de concurs. Dintre aceste subiecte, în ziua examenului, vor fi trase la sorţi câte 30 de subiecte pentru Economie, Geografie, Istoria României și Limba Engleză şi 10 pentru Matematică. Propunerile de subiecte pot fi descăcate de aici.
Facultatea de Ştiinţe Politice
Pretestare: 10 iulie 2015
Pentru specializările Științe Politice și Relații Internaționale și Studii Europene, admiterea se face prin examen scris, susținut în două sesiuni de pretestare la una dintre următoarele discipline, la alegere: Filosofie, Sociologie, Economie, Psihologie, Istorie, Matematică.
Admiterea la specializările Sociologie și Psihologie se face în cele două sesiuni de pretestare pe baza a două criterii de evaluare:
Interviu: susținerea unei scrisori de intenție în fața comisiei de pretestare și se notează cu admis/respins.
Nota la una dintre discipline examenului de bacalaureat: sociologie, psihologie, economie, matematică, limba română, filosofie sau logică și argumentare (pe baza acestei note se va face ierarhizarea).
Toţi cei care doresc să afle mai multe informaţii legate de admiterea la SNSPA pot accesa site-ul admitere.snspa.ro.
Vezi şi: ADMITERE FACULTATE 2015: Cât costă taxa de înscriere