Aproximativ 80 de persoane au fost evacuate în cursul dimineții, dar evacuarea altor localități, situate în statele Jalisco și Colima, a fost hotărâtă la sfârșitul după-amiezii când activitatea vulcanului a crescut în intensitate. „Sunt mici comunități care nu depășesc 800 de locuitori. Toți au fost evacuați”, a declarat coordonatorul național al protecției civile, Luis Felipe Puente.
Pe de altă parte, aeroportul din Colima a fost închis „din cauza cenușii care cade în zonă”, a informat guvernatorul Mario Anguiano Moreno. Experții au constatat că activitatea este „atipică și prezintă condiții similare celei din 1913”, an în care vulcanul a avut cea mai puternică explozie.
Vulcanul își poate continua activitatea, după care să scadă treptat în intensitate în următoarele săptămâni, dar la fel de bine poate cunoaște cea mai puternică explozie din ultimul secol, a anunțat Ministerul de Interne. Un nor de vapori și cenușă se ridica din vulcan la mijlocul zilei, iar cenușa vulcanică acoperea unul din versanți, în timp ce râuri de lavă se produceau pe alte flancuri.
Citeşte şi Erupţie vulcanică SPECTACULOASĂ în Galapagos VIDEO
„Vulcanul a proiectat toată noaptea scurgeri piroclastice”, a scris Luis Felipe Puente pe contul său de Twitter. „Este cea mai puternică activitate din 2005”, a adăugat el la un post de radio.Potrivit autorităților, un strat de cenușă de cinci centimetri acoperea sâmbătă satul Yerbabuena, situat la poalele acestui vulcan cu o înălțime de 3.860 de metri. O mare cantitate de gaze, materiale și cenușă incandescentă s-a acumulat în interiorul vulcanului și a fost eliberată brusc sub efectul presiunii, au explicat experții.
Perimetrul de securitate în jurul craterului a fost extins la 12 kilometri, iar circulația automobilelor a fost limitată în tot sectorul.
Vulcanul Colima, situat între statele Colima și Jalisco, este unul din cei mai activi din Mexic. Ultima sa erupție datează din ianuarie 2013. El a rămas inactiv din 1913, înainte de a se trezi în 1988, după care intră periodic în activitate.