Orice idee preconcepută despre viaţa din Afganistan s-a năruit pentru fotograful Jessica Fulford-Dobson chiar de când a ajuns pe aeroportul din Kabul. A fost surprinsă de parfumul intens al trandafirilor în plină floare şi de cel al asfaltului proaspăt care se întindea pe pistele aeroportului din capitala afgană.
Erau primele semne căre i-au confirmat tocmai proiectul ei care o adusese în Afganistan – acela de a contesta ideile preconcepute despre viaţa din această ţară. Aşa le-a descoperit pe fetiţele care învăţau arta skateboard-ului. În Afganistan, până nu demult, acest sport importat din Occident era tabu pentru fete şi femei, ca şi mersul pe bicicletă dealtfel.
„Este greu să nu te gândeşti la fetiţele afgane care practică skateboard-ul ca la o provocare remarcabilă şi originalăa culturilor. Dar când le vezi pe aceste fetiţe în toatăsplendoarea lor, luminoase, cu veşminte fluide pe pista de skateboard, râzând fericite în timp de alunecă pe placa cu role, ideile preconcepute se destramă. „I se pare straniu doar faptul că ele au reuşit să facă tocmai un lucru normal. Ca şi altor copii din întreaga lume, o dată ce li se oferă şansa de a face o activitate care le place, fiecare dintre ei îşi descoperă propria lor personalitate, stilul personal şi modul de exprimare”, scrie Fulford-Dobson în prezentarea articolului său.
Proiectul caritabil, Skateistan a debutat în 2007, iar în prezent, în cadrul acestui priect, peste 1200 de copii participă, săptămânal, la acest sport. „Nu poţi să nu observi câtă bucurie şi acţiune manifestă aceşti copii, poate mai mult decât cei care practică alte sporturi (…) Acest sport este metoda cea mai bună pentru a ilustra puterea, entuziasmul şi modul pozitiv de viaţă a tinerelor din Afganistan.
Jurnalista britanică a reuşit să le câştige încrederea micuţelor. „Am petrecut câteva săptîmâni cu ele şi am reuşit să uit unde mă aflu”, a mărturisit jurnalista.