ALDE îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să promulge Codul Fiscal

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să promulge noul Cod Fiscal, precizând că nepromulgarea acestei legi şi întoarcerea ei în Parlament ar fi un semnal extrem de negativ pentru mediul de afaceri şi pentru români. 
Iulian Tudor
14 iul. 2015, 11:13
ALDE îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să promulge Codul Fiscal

„Noul Cod Fiscal – un cod ultraliberal – care conţine cea mai amplă reformă a sistemului fiscal după principii liberale de la introducerea cotei unice în 2005, stă spre promulgare pe masa preşedintelui Klaus Iohannis de aproape 20 de zile. În toate discuţiile pe care le-am purtat cu mediului de afaceri în ultimele zile, am primit semnale fără echivoc că se doreşte promulgarea cât mai rapidă a Codului Fiscal”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de cei doi co-preşedinţi ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.

Cei doi mai subliniază faptul că „România are o creştere economică de peste 4%, cea mai mare din Uniunea Europeană, a crescut gradul de colectare a TVA la buget şi, cel mai important, românii au mai mulţi bani în buzunare.”

„Promulgarea noului Cod Fiscal este o măsură necesară şi are un sprijin foarte larg din partea românilor. Noul Cod Fiscal face posibilă consolidarea pe termen lung a creşterii economice şi accelerează procesul prin care creşterea economică este resimţită în buzunarele tuturor românilor. Noul Cod Fiscal este bun pentru toţi românii şi de aceea considerăm că este important ca preşedintele Klaus Iohannis să îl promulge. Solicităm preşedintelui Klaus Iohannis să promulge legea privind noul Cod Fiscal. Nepromulgarea acestei legi şi întoarcerea ei în Parlament ar fi un semnal extrem de negativ pentru mediul de afaceri şi pentru români. Mai mult, o eventuală întoarcere în Parlament a noului Cod Fiscal ar ridica mari semne de întrebare asupra implicării partizane a preşedintelui de partea unui partid politic. Noul Cod Fiscal nu trebuie să fie obiectul bătăliei politice. Este un Cod Fiscal al românilor şi pentru români. Este un Cod Fiscal sprijinit de mediul de afaceri. Propune o agendă de măsuri economice liberale care continuă măsurile economice de centru-dreapta din ultimul an – cum a fost reducerea CAS cu 5 pp – care a dus ca România să aibă cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Pe baza tuturor acestor argumente, considerăm că există o singură opţiune benefică pentru România: promulgarea noului Cod Fiscal”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A făcut chiar el anunțul tulburător: Va muri sigur, în curând!
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Tragedie în lumea snowboardului: Sophie Hediger, victima unei avalanșe în Elveția
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători