Potrivit lui Victor Negrescu, proiectul va fi pus în practică, cel mai probabil, în România – statul UE cel mai afectat de decalajele din Sănătate dintre mediul rural și cel urban. Dacă proiectul pilot se va dovedi a fi de succes în România, acesta va putea fi extins ulterior la nivel european, se arată într-un comunicat de presă.
La Bruxelles s-a desfășurat deja prima etapă a implementării proiectului europarlamentarului român, care a constat într-o ședință coordonată de Comisia Europeană. În urma acesteia s-au identificat o serie de soluții, exemplificate de Victor Negrescu.
„Principala problemă cu care se confruntă în momentul de față toată Europa este lipsa personalului medical în mediu rural, fie că vorbim despre medicină primară sau de specialitate. Locuitorii acestor zone nu trebuie să mai înfrunte depărtarea față de spitale, iar lipsa fondurilor pentru dezvoltarea infrastructurii nu mai poate fi o scuză.
De aceea, în cadrul dezbaterii privind proiectul pilot pe care l-am inițiat, s-au identificat o serie de soluții concrete. Spre exemplu, am vorbit despre stimulente financiare sau de calificare, despre programe de locuințe pentru cei care aleg să profeseze în acest domeniu în mediul rural și despre pregătirea lor. Am mai dezbătut soluții precum parteneriatele între medicii din rural și specialiști, programe de tele-sănătate, sisteme de voluntariat și de sprijin social, dar și altele”, a declarat europarlamentarul român.
Următoarele etape din cadrul proiectului pilot constau în realizarea unui studiu, organizarea unei întâlniri între potențialii beneficiari (autorități locale) și Comisia Europeană, urmate de implementarea măsurilor, cel mai probabil în România.