Oprea, întrebat dacă imaginea României are de suferit pentru că are un premier inculpat: „Ba da, ba da”

Vicepremierul Gabriel Oprea a admis, marţi, că imaginea României are de suferit în exterior pentru că are un premeir inculpat, însă a arătat că Victor Ponta "se supune legii" şi merge la DNA ori de câte ori este solicitat.
Ionela Marcu
14 iul. 2015, 13:47
Oprea, întrebat dacă imaginea României are de suferit pentru că are un premier inculpat:

Întrebat, marţi, dacă imaginea ţării are de suferit în exterior, având în vedere că premierul Victor Ponta are calitatea de inculpat, Oprea a spus: „Ba da, ba da.  Vreau să ştiţi, scandaluri de acest sens sunt peste tot in lume,  important este să ne supunem legii, iar premierul Ponta s-a supus legii, se prezintă oricând la DNA, acolo unde spune legea. Este un exercitiu democratic„.

Oprea a continuat, spunând că „este un val extraordinar şi România este dată de exemplu la Bruxelles, peste tot în lume, acest val anti-corupţie”.

„România este dată exemplu, un lucru extraordinar. Îţi mai spun un lucru, la Securitate naţională mă pricep. România este un stat sigur, este un stat care generează securitate şi stabilitate pentru partenerii noştri internaţionali şi este un lucru extraordinar”, a precizat Oprea.

Liderul UNPR a arătat că „trebuie să respectăm legea”, iar Victor Ponta s-a prezentat la DNA, procedând corect.

„Orice om, indiferent cine este, premier, preşedinte trebuie să respecte legile ţării. Se prezintă la DNA? Se prezintă. Faţă de celelalte mari partide, PSD, PNL, care şi-au creat nişte filtre şi acum cad în ele, pe oameni îi deranjează, UNPR-ul are două mari pârghii: respectarea Constituţiei României, adică un om este vinovat sau nevinovat prin hotărâre definitivă a instanţei şi mai avem un proiect principiul competenţei. Poţi să fii competent şi la 16 ani şi la 100 de ani. Încă o dată, trebuie să oameni normali la cap, trebuie să fim oameni modeşti, când ne cheamă dacă greşim, ne prezentăm. Suntem cetăţeni toţi. Acesta este adevăratul sens al cuvântului„, a conchis Gabriel Oprea.

CITEŞTE ŞI Gabriel Oprea: Eu NU sunt bun de prim-ministru. Alţii sunt mai buni. Ponta este un băiat deştept VIDEO

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Ce a pățit un român care a traversat noaptea Bulgaria pentru a ajunge în vacanță în Turcia. Coșmar la ora 03.00: “Au ieșit două mașini, ne-au urmărit 10 km, ne depășeau și puneau frână bruscă”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri din impozit
Playtech.ro
Cum îți dai seama dacă ai luat virusul West Nile după o înțepătură de țânțar
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Noi detalii în ancheta crimei din Brăila! Dentista Marin Gavril ar fi fost ucisă pentru că nu i-a tratat suspectului măseaua care îl durea
Capital.ro
Anunț pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Toți vor fi verificați
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Două treimi din cetățenii UE îngrijorați de securitatea Uniunii Europene, relevă un sondaj
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!