Legea respectivă anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi caactivitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 şi
neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Proiectul a fost adoptat în Camera Deputaţilor pe 24 iunie, iar pe 1 iulie a fost trimis către promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, însă nici până acum acesta nu a semnat decretul de intrare în vigoare a legii.
Andreea Paul a dat publicităţii, joi, un comunicat, în care acuză Guvernul, care are în subordine Monitorul Oficial, că blochează publicarea Legii Amnistiei Fiscale: „Cum explicați faptul că Legea Amnistiei Fiscale adoptată de Parlament în data de 25 iunie a.c (24 iunie, potrivit programului Camerei Deputaţilor, n.r.) și care vizează sute de mii de profesii liberale nu a fost publicată nici până astăzi, 17 iulie 2015? În schimb, Ordonanța de Guvern care vizează salariile celor 48 de înalți demnitari a fost publicată în 48 de ore de la adoptare. Cine este responsabil pentru întârzierea publicării acestor acte normative în Monitorul Oficial și ce sancțiune le veți aplica?”, întreabă Andreea Paul într-o interpelare adresată Guvernului, neiformându-se, însă, că legea este blocată tocmai la Preşedinţie.