Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc, eliberat condiţionat din închisoare

Tribunalul București a decis vineri eliberarea condiționată din închisoare a fostului director al CFR Mihai Necolaiciuc, care avea de executat 4 ani și 6 luni închisoare, într-un dosar în care a fost acuzat de deturnare de fonduri.
Romania TV
17 iul. 2015, 16:27
Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc, eliberat condiţionat din închisoare

Inițial, pe 5 iunie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins lui Necolaiciuc cererea de eliberare condiționată, însă Tribunalul București i-a admis vineri contestația.

Decizia este definitivă, iar Mihai Necolaiciuc a fost eliberat din Penitenciarul Rahova, vineri noapte, în jurul orei 22.

După ce a ieşit din penitenciar, Mihai Necolaiciuc a declarat că vrea să îşi petreacă următoarea zi cu familia sa.

A fost destul de greu, am schimbat patru puşcării. Legea m-a condamnat, m-au confundat probabil cu un magazioner, nu eram director general la calea ferată. Dintr-o companie de 70.000 de oameni să fie doar unul condamnat?! Credeţi că e normal? Eu zic că nu„, a declarat fostul director CFR jurnaliştilor aflaţi la Penitenciarul Rahova.

În octombrie 2014, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Curtea de Apel București la patru ani și șase luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Din această pedeapsă a fost scăzută perioada petrecută de Necolaiciuc în arest preventiv, respectiv 17 iunie 2009 — 18 octombrie 2011, astfel încât fostul director al CFR a stat doar 9 luni în închisoare.
În același dosar, Viorica Olăeru, fost director al Direcției Economice în cadrul CFR, a fost condamnată definitiv la trei ani închisoare cu executare.

Tot atunci, instanța i-a obligat pe Mihai Necolaiciuc și Viorica Olăeru să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente SC CNCF — CFR SA suma de 8.459.972 lei către Ministerul Transporturilor.

Mihai Necolaiciuc și Viorica Olăeru au fost trimiși în judecată de DNA pe 12 mai 2011, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

Procurorii au reținut că, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) un contract de finanțare pentru realizarea ‘Proiectului de reconstrucție pentru eliminarea efectelor inundațiilor’, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundațiile din 2000 și din anii anteriori.

„În ceea ce privește CN CFR, finanțarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucție și consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizați exclusiv pentru achiziționarea de bunuri și servicii și pentru realizarea lucrărilor de natura celor menționate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice și Locuinței”, arăta DNA.

În aceste condiții, potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2001 — ianuarie 2003, Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general CN CFR, și Viorica Olăeru, director al Direcției Economice din cadrul aceleiași companii, și-au încălcat atribuțiile de serviciu și, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de peste 8,6 milioane lei, aproximativ 2.755.000 euro, provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

„Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăți comerciale, fiind achitate, în mod preferențial, bunuri și servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiționat, salopete din doc, covoare PVC, calendare și agende, etc.”, explicau procurorii.

Mihai Necolaiciuc mai este trimis în judecată în alte trei dosare penale.

În unul dintre aceste dosare, el a fost condamnat pe 3 iunie 2015 la zece ani închisoare pentru abuz în serviciu, însă decizia nu este definitivă.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri