Liviu Samachişă, un cetăţean americano-român care locuieşte la Fălticeni, s-a plâns că a fost atacat de poliţişti, pe 31 iulie 2008, la Galaţi, când îşi vizita un prieten. Când s-a întors la maşina sa, a găsit-o înconjurată de poliţişti, întrucât era suspectă de implicare într-un accident soldat cu rănirea unor pietoni. Bărbatul susţine că poliţiştii l-au imobilizat şi i-au pus cătuşe în mod violent şi, pe drumul spre secţie, au continuat să îl lovească cu pumnii până a leşinat, scrie Mediafax.
După acest incident, bărbatul a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, unde a fost diagnosticat cu contuzie severă la nivelul toracelui şi al mandibulei, traumă cranio-cerebrală, zgârieturi şi vânătăi pe mâini, gât şi la nivelul claviculei.
Guvernul român a susţinut la CEDO că reclamantul a fost depistat de Poliţie conducând cu viteză, dar a refuzat să oprească. Când poliţiştii l-ai ajuns, s-a manifestat agresiv, atât verbal, cât şi fizic, şi a refuzat să se legitimeze. În aceste condiţii, ofiţerii de Poliţie au folosit forţa pentru a-l duce la secţie, potrivit oficialilor români.
Citeşte şi România, obligată de CEDO la plata a 55 de milioane de euro în ultimii 20 de ani
Samachişă a făcut însă o plângere împotriva poliţiştilor implicaţi, acuzându-i de manifestări violente. Procurorii au oprit ancheta în februarie 2009, ajungând la concluzia că poliţiştii nu se făceau vinovaţi de vreo infracţiune. Concluzia procurorilor s-a bazat pe declaraţiile poliţiştilor, coroborate de cele ale unor martori oculari.
Decizia a fost confirmată de instanţa de judecată, iar apelul lui Samachişă a fost respins, decizia devenind definitivă în februarie 2010. Samachişă a reclamat la CEDO că reacţia violentă a poliţiştilor a fost nejustificată, iar ancheta penală care a urmat a fost superficială şi ineficientă.
Curtea a decis că a fost încălcat articolul 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ce interzice tortura şi tratamentele inumane sau degradante, şi că faptele nu au fost investigate eficient. Astfel, reclamantul va primi de la statul român 2.400 de euro, ca prejudiciu material, şi 11.700 de euro, cu titlul de prejudiciu moral, la care se adaugă 300 de euro cheltuieli judiciare.
Citeşte şi Despăgubire RECORD din cauza lenei funcţionarilor