„Fii om cu animalele” este îndemnul Vier Pfoten pentru toți cei pe care suferința, indiferent de specie, nu-i lasă indiferenți. Animalele străzii fac parte din viață noastră și e nevoie să ne asumăm conviețuirea alături de ele, transmite fundaţia pentru protecţia animalelor.
De Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, Vier Pfoten invită cetățenii și autoritățile să arate compasiune, să aibă inițiativă și să treacă la acțiune pentru a face viața mai bună pentru animale și, implicit, pentru noi toți. Situația dificilă în care trăiesc câinii și pisicile fără stăpân poate fi rezolvată numai prin implicarea întregii comunități, atrage atenţia fundaţia.
De 12 ani, Vier Pfoten România depune eforturi pentru a reduce numărul animalelor aflate în dificultate. Campaniile susținute de sterilizare, în cursul cărora peste 85.000 de câini și pisici au primit inclusiv tratament medical și au fost înregistrate, au că scop evitarea perpetuării suferințelor și problemelor create de înmulțirea necontrolată a animalelor. În viziunea Vier Pfoten, sterilizarea este singură metodă umană și eficientă de gestionare a animalelor fără stăpân. În prezent, echipele de medici și specialiști ai Vier Pfoten România desfășoară trei mari proiecte de sterilizare și tratament al animalelor fără stăpân: în sectorul 6 al Capitalei, în Ucraina și în Lituania.
Cu această ocazie, Vier Pfoten adresează un nou apel autorităților din România, cerându-le o implicare activă și concretă pentru rezolvarea situației.
„Organizatiile pentru protecția animalelor nu-și pot asumă singure această sarcină uriașa. E nevoie de implicarea tuturor, de la simplul cetățean și până la cei mai înalți factori de decizie. Autoritățile nu mai pot ignora faptul că străzile României sunt pline de animale în dificultate. Trebuie să acționeze, pentru a evita producerea de noi incidente nefericite, care declanșează prigoana împotrivă unor animale nevinovate”, a declarat Anca Tomescu, coordonatul programului „Animale fără stapan” al Vier Pfoten.
De Ziua Animalelor fără Stăpân, Vier Pfoten a susţinut la o școală din București o demonstrație de dresaj cu foști câini comunitari, antrenați de fundaţie pentru un program de terapie pentru copiii cu dizabilități. Mulan, Tibi și Tucă au demonstrat copiilor de la școala 98 „Avram Iancu” din Berceni că animalele fără stăpân sunt la fel de frumoase și inteligențe precum animalele de rasă.
Tot miercuri, Vier Pfoten România îi invită pe toți cei care au salvat și/sau adoptat un animal fără stăpân să posteze o fotografie cu prietenul lor necuvântător pe pagina de Facebook a organizației https://www.facebook.com/VIERPFOTEN.România
Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor a organizat, miercuri, mai multe evenimente dedicate animalelor fără stăpân de la noi din ţară. În Capitală, miercuri seară, începând cu orele 18, are loc un flashmob în Piaţa Universităţii. FNPA susţine sterilizarea animalelor cu şi fără stăpân, fără valoare chinologică/felinologică, ca singura metodă eficientă pentru gestionare populaţiei animalelor comunitare.
Puteţi afla ce evenimente au loc în oraşele dumneavoastră, pe site-ul oficial al FNPA.
Cel mai bun lucru pe care puteţi să îl faceţi pentru un animal de pe stradă este să îl adoptaţi. Dacă nu aveţi această posibilitate, puteţi să îi cautaţi un stăpân, să îi oferiţi o vizită la veterinar sau măcar o conservă cu hrană. Puteţi să faceţi donaţii de mâncare pentru căţeii şi pisicile din adăposturi sau puteţi să vă oferiţi voluntar pentru un adăpost. Iar dacă doriţi să nu mai apară animale pe stradă, sterilizaţi-vă câinele sau pisica.