Senatorul Dan Şova se însoară. Cine este viitoarea soţie

Dan Şova este pregătit să renunţe la burlăcie. Cea care l-ar fi convins să facă pasul cel mare ar fi chiar colega sa, deputata Cătălina Ştefănescu, potrivit Click. Şi dacă în presă se zvonea că marele eveniment ar urma să aibă loc chiar toamna aceasta, deputata a infirmat vehement speculaţiile.
Iulian Tudor
19 iul. 2015, 14:29
Senatorul Dan Şova se însoară. Cine este viitoarea soţie

Presa a scris că senatorul Dan Şova va face nuntă în toamnă cu aleasa inimii lui, Cătălina Ştefănescu. Tânăra a infirmat însă planurile de nuntă, iar Dan Şova a dat un comunicat în care explică situaţia.

„Pe domnişoara Cătălina Ştefănescu am cerut-o de soţie în mod oficial, în urma unei relaţii serioase şi de lungă durată. Nunta ar fi trebuit să aibă loc în această toamnă. (…) Traversăm o perioada mai delicată pe care îmi doresc s-o ţin departe de ochii presei. Vina pentru incertitudinea relaţiei si momentul delicat pe care-l traversam îmi aparţine integral„, a scris Dan Şova.

Până acum, Dan Şova şi Cătălina Ştefănescu au reuşit să-şi ţină relaţia departe de ochii lumii şi numai apropiaţii au ştiut că cei doi sunt mai mult decât colegi de partid. Cuplul a fost surprins totuşi de câteva ori de paparazzi în timpul unor plimbări romantice.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Localitățile din România care au fost șterse de pe hartă. Aveau nume bizare și stârneau amuzamentul tuturor. Ce s-a întâmplat cu oamenii care locuiau acolo
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Bătaie între Harry și William. Până unde s-a ajuns
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
De ce și-a plimbat bărbatul iubita moartă cu căruciorul, vineri seara, în Sectorul 5. Ce le-a spus polițiștilor că s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
MUNCITOR DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD PRINS ÎN FLAGRANT DISTRUGÂND O CAMERĂ DE SUPRAVEGHERE PE ȘANTIER
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE! JOE BIDEN a CONFIRMAT OFICIAL
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'