Andreea Mantea l-a botezat pe David Andrei. Bruneta a dezvăluit că a început să tremure în momentul în care preotul l-a băgat pe micuţ în cristelniţă.
„S-a liniştit. A plâns la un moment dat. Au fost emoţii, dar slavă Domnului a trecut. E bine acum. A plâns pentru că îi era foame sau era nervos de mami. Ăsta a fost cel mai important moment. Acum mergem, bem, mâncăm. De fapt şi de drept nu e aşa cuminţel, plânge se agită. Am avut emoţii când l-a băgat în cristelniţă. Am început să tremur când l-a băgat acolo, dar m-am liniştit. Slujba a fost oficiată de trei preoţi. Nu-mi mai doresc absolut nimic. Îmi doresc să fie sănătoşi şi atât. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru minunea asta”, a declarat Andreea Mantea, duminică, în emisiunea „Star Magazin” de la Antena Stars, citată de spynews.ro.
La sfârşitul lunii mai, Andreea Mantea a devenit pentru prima oară mamă, iar în prezent îşi creşte băieţelul singură. Andreea Mantea a întrerupt orice fel de legătură cu tatăl copilului, Cristi Mitrea, după mai multe certuri şi neînţelegeri.