Ponta a declarat că nu s-a uitat la emisiunea TV în care Ungureanu a lansat un atac virulent la adresa sa, preferând să se uite la meci, el fiind un suporter al Barcelonei.
„Ştiam sigur că nu spune nimic. L-am văzut la vreo două emisiuni în care nu a spus nimic, doar ne păcăleşte aşa. (…) După patru ani de prim-ministru, buni patru ani, domnul Năstase era de de zece ori mai puţin arogant decât domnul Ungureanu în primele două luni. Ceea ce nu ştiu dacă e un semn bun. Ştiţi că asta i se reproşa domnului Năstase. Vă garantez că îl cunosc bine. Nici a o suta parte aroganţă nu avea. Şi cred că totuşi Năstase se baza pe ceva. (…) Totuşi, domnul Ungureanu a ajuns premier pentru că am refuzat eu, nu? Aşa a spus mentorul şi modelul domnului Ungureanu, domnul Băsescu”, a spus Ponta.
Liderul PSD a explicat că el „a apelat” până acum la premier pentru „lucruri concrete”, însă, la emisiunea cu pricina, Ungureanu i-a răspuns „ca un PDL-ist”.
„A dus foarte jos nivelul. Or eu nu mă las provocat în acest sens. (…) Singura mea observaţie a fost cea legată de aroganţă„, a arătat Ponta.
Întrebat ce crede că l-a suparat atât de rău pe Ungureanu, Ponta a răspuns: „Cred că l-a supărat, şi pentru că l-a supărat, în continuare o să am mare grijă la modul de exprimare, dar fondul o să-l folosesc în fiecare zi, cred că l-a supărat pe domnul Unguranu afirmaţia mea că mandatul domniei sale de prim-ministru este un mandat de guvernator al unei colonii. Domnia sa are câteva luni la dispoziţie. În aceste luni, într-o frenezie, termenul de frenezie l-a folosit domnia sa şi sunt sigur că ni-l poate explica, într-o frenezie extraordinară vinde tot ce mai are statul român. Nu mai are foarte mult, ce mai are… Transelectrica, Romgaz, Transgaz„.
În acest sens, Ponta a arătat că Emil Boc a fost schimbat de la şefia Guvernului tocmai pentru că „nu a vrut să vândă toate aceste lucruri şi nici sa dea autorizaţie pentru Roşia Montană”.
„Până la alegeri, trebuie vândute toate lucrurile acestea. Dl Ungureanu nu se gândeşte la România. Dacă s-ar gândi la România, nu ar vinde cuprul la o firma obscură. Cred că are nişte obligaţii care nu au legătură cu viitorul României, obligaţii faţă de cei care probabil îl sprijină în funcţie, faţă de domnul Băsescu şi faţă de alţii„, a atacat Ponta.