Ioana Stoica, liderul Sindicatului Liber Independent din Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti a declarat că „oamenii sunt disperaţi”, deoarece nu „s-au luat nici salarii, nici bani de scule sau materiale”, o mare parte din reparaţii făcându-se cu scule sau piese cumpărate din banii lor.
Ioana Stoica a spus că angajaţii sunt foarte stresaţi pentru că îşi dau seama că dacă oamenii nu vor mai avea în locuinţă apă caldă şi căldură, ei vor fi cei învinovăţiţi. Totodată, liderul sindical a precizat că din cauza lipsei de bani, sistemul de termoficare ar putea fi închis oricând, fiind lasat să funcţioneze la capacitatea de numai 30 la sută, pentru alimentarea spitalelor, grădiniţelor, creşelor şi azilelor de bătrâni.
Mai mult, Ioana Stoica a spus că dacă situaţia financiară nu se va schimba, de la 1 septembrie ar putea fi declanşat un conflict de muncă.