Majorarea lefurilor demnitarilor. Pop: Dacă nu e prevăzută în rectificarea bugetară, nu se pune în aplicare

Guvernul urmează să ia o decizie dacă salariile demnitarilor se majorează de la 1 august, aşa cum prevede ordonanţa deja aflată în vigoare. În cazul în care actul normativ se va aplica de luna viitoare, banii vor fi acordaţi prin rectificarea bugetară ce va fi făcută în următoarea şedinţă a Executivului.
Iulian Tudor
25 iul. 2015, 16:06
Majorarea lefurilor demnitarilor. Pop: Dacă nu e prevăzută în rectificarea bugetară, nu se pune în aplicare

Guvernul decide săptămâna viitoare ce se va întâmpla cu salariile demnitarilor. Ordonanţa de majorare ar putea fi aplicată chiar de la 1 august.

„Sunt câteva zeci de persoane care intră sub incidenţa acestei ordonanţe, însă, fără o prevedere clară în bugetul de stat prin rectificare bugetară a sumei respective, nu se pune în aplicare”, a declarat Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, pentru România TV.

Banii ar putea fi acordaţi marţi, când are loc rectificarea bugetară. De altfel, efortul bugetar pentru aplicarea acestei ordonanţe nu este unul mare, a precizat ministrul Muncii.

„Având în vedere că impactul bugetar este mic, de sub 600.000 de lei, este posibil să înceapă şi această aplicare a ei”, a precizat Rovana Plumb, ministrul Muncii.

În ceea ce priveşte Legea salarizării unitare, ministrul Muncii a declarat că proiectul de lege este finalizat, însă se aşteptă observaţiile federaţiilor sindicale.

Legea salarizării ar urma să ajungă în Parlament în septembrie sau octombrie.

Ordonanţa privind mărirea salariilor demnitarilor a fost adoptată în ultima şedinţă de guvern condusă în calitate de premier interimar de vicepremierul Gabriel Oprea şi în prezenţa lui Victor Ponta la Palatul Victoria.

Citește și: Victor Ponta, atac la Iohannis: În ultimele două luni s-a comportat ca un preşedinte PNL

La scurt timp, preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat de acord cu controversatul act normativ, în timp ce premierul Victor Ponta a declarat că nu este oportun şi că va fi retras în prima şedinţa de guvern pe care o va conduce, lucru care nu s-a întâmplat, deşi de atunci au avut loc mai multe astfel de şedinţe.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Trecerea NU mai e liberă. Românii obligați să prezinte actele din mai 2025. Se declară și banii cash
Playtech.ro
Cum se păstrează corect anafura ca să nu mucegăiască. Ce trebuie să faci cu ea după ce o aduci de la biserică
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiuri bizare de Paște. Unde se fură din cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
1.000 lei, mărire la pensie. Șeful Casei de Pensii, anunț oficial înainte de Paște: Pot să vă asigur!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se merge la biserică în Noaptea de Înviere și ce semnifică Lumina Sfântă?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul