Eugen Tomac este suspect pentru abuz in serviciu, într-un dosar deschis de Parchetul general, în urma unei sesizări a Corpului de control al premierului Victor Ponta.
Procurorii verifică modul în care au fost cheltuiţi banii, pe vremea când Eugen Tomac era la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Potrivit datelor de la dosar, sume mari de bani au fost cheltuite în mod nejustificat.
Astfel, 1,6 milioane de lei au reprezentat deconturi ilegale fără rapoarte de evaluare, iar 338.400 lei – salarii pentru preoţii de la Mitropolia Basarabia. Conform sursei citate, aceste salarii au fost acordate fără nicio bază legală pentru plata acestor salarii.
De asemenea, 540.200 lei au fost folosiţi pentru premii fără justificare, iar suma de 72.497 lei a fost cheltuită pentru achiziţionarea a două statui, plata neavând documente justificative.
CITEŞTE ŞI Ducu Bertzi şi Eugen Tomac, anchetaţi pentru abuz în serviciu. Artistul, audiat la Parchet