Hill povesteşte scena asasinatului din 22 noiembrie, la Dallas, în 1963. Ajuns acum la 80 de ani, Hill spune că era hotărât să se arunce între soţii Kennedy şi gloanţe, dar pentru că a ajuns prea târziu, a rămas doar cu bucăţi din craniul preşedintelui JFK pe cămaşă, scrie Daily Mail.
În cartea lui, „Doamna Kennedy şi eu”, Hill îşi aduce aminte cum mulţimea îl aclama pe preşedinte când a auzit o explozie. „Cineva a tras în preşedinte şi eu trebuia să ajung între preşedinte, doamna Kennedy şi trăgător. Nimic altceva nu mai conta”. Până să ajungă însă la Kennedy, preşedintele a mai fost împuşcat de două ori, un glonţ lovindu-l în cap, puţin peste urechea dreaptă.
„Impactul a fost ca sunetul unui pepene care se izbeşte de ciment”, scrie Hill. El a povestit şi despre momentele petrecute alături de Jackie Kennedy la spitalul Parkland, după împuşcături. El spune că doamnei Kennedy „îi dispăruse lumina din ochi”.
Tot atunci, Hill a primit un telefon de la fratele preşedintelui, Robert Kennedy, care îi cerea să-i spună cât de gravă e situaţia. Hill i-a răspuns: „E cât de rău se poate”.
Hill a continuat să lucreze pentru doamna Kennedy încă un an după moartea preşedintelui. Cât timp a muncit alături de familia prezidenţială, s-a ataşat de prima doamna, relaţie despre care a recunoscut că era una neobişnuită.
Dar, în ciuda speculaţiilor din trecut, el nu a iubit-o pe Jackie Kennedy. „O admiram. Ne-am ataşat unul de altul din ce în ce mai mult, dar nu cred că poţi spune că eram îndrăgostit de ea”, a mai spus Hill.
La un an după asasinat, a început să lucreze pentru Lyndon Johnson, dar a demisionat în 1975 după ce vina pe care o simţea l-a făcut să se îndrepte spre alcool.
Deşi a ţinut legătura cu Jackie Kennedy câţiva ani de când n-a mai lucrat pentru ea, când a auzit de lupta ei cu cancerul, în 1994, nu a putut totuşi să o sune. „Ştiam că sunetul vocii mele o va face să-şi reamintească de ziua în care s-a schimbat totul. Iar sunetul vocii ei ar fi avut acelaşi impact şi pentru mine.
Despre Hill s-a scris că ar fi putut încasa al treilea glonţ în locul preşedintelui dacă ar fi ajuns cu doar o secundă mai devreme. „Cum am lăsat să se întâmple asta?”, mărturiseşte el că s-a gândit în acele momente.