În urmă cu doi ani, Andreea Esca și Alexandre Eram conduceau la altar pe vărul vedetei de televiziune care se căsătorea cu o tânără din Sibiu. Cadrul idilic, bisericuța de lemn, ținutele asortate și petrecerea tradițională au fost la momentul respectiv o bucurie atât pentru miri cât și pentru nași.
„L-am cununat pe vărul meu, Titi, care îmi este foarte drag şi care s-a căsătorit cu o domnişoară pe care o ştiu de când era bebeluş… A fost o nuntă tradiţională, pregătită până în cele mai mici detalii de miri şi de părinţii lor. N-au lipsit brazii din poartă, strigătoarele, supă de tăiţei şi petrecerea care a durat două zile. Mi-a făcut mare plăcere dansez cu prietenii mei din vacanţele copilăriei, la ţară”, povestea Andreea Esca la vremea respectivă.
Andreea Esca se luptă cu canicula în costum de baie. Cum a fost surprinsă vedeta PRO. FOTO
De curând, prezentatoarea de televiziune a mărturisit fanilor ei virtuali că cei doi fini urmează să devină părinți, și că ea este la fel de emoționată ca și ei.
„Declarația de dragoste dinainte de miezul nopții: Titi si Ro … vă iubim mult! Suntem fericiți că ne-ați ales să vă fim părinți spirituali acum exact doi ani, și suntem emoționați în așteptarea primului vostru bebeluș”, a postat Andreea Esca pe site-ul de socializare. În prezent, Esca este în vacanță împreună cu familia ei și urmează să revină curând la pupitrul știrilor de la Pro Tv.