BANI de la primării pentru creşterea COPILULUI şi pentru tinerii căsătoriţi – proiect de lege

Primăriile ar putea acorda indemnizaţii pentru creşterea copilului până la 2 ani, pe lângă cele de la bugetul de stat, dar şi indemnizaţii pentru tinerii căsătoriţi. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de lege depus la Parlament, însă există şi câteva condiţii. Sumele pot fi acordate doar de către autorităţile locale care au înregistrat un spor natural negativ în ultimii trei ani, iar primăriile nu trebuie să aibă datorii, relatează România TV.
Romania TV
29 iul. 2015, 07:05
BANI de la primării pentru creşterea COPILULUI şi pentru tinerii căsătoriţi - proiect de lege

Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD, printre care Ana Birchall, Andrei Dolineaschi, Gabriela Podaşcă şi Cătălina Ştefănescu, şi va intra în dezbaterea Senatului în următoarea sesiune parlamentară. 

Potrivit propunerii legislative, autorităţile administraţiei publice locale care au înregistrat un spor natural negativ, în cursul ultimilor trei ani, pot acorda pentru anul următor indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, pe lângă cea asigurată din bugetul de stat.

Totodată, primăriile pot acorda indemnizaţie pentru sprijinirea întemeierii unei familii, pentru tinerii căsătoriţi.

Proiectul prevede că sumele necare acordării indrmnizaţiilor vor fi alocate anual în bugetul local, în funcţie de realizarea veniturilor, cu condiţia ca unităţile administrtiv-teritoriale să nu înregistreze arierate şi să nu se afle în stare declarată de insolvenţă.

CITEŞTE ŞI PROIECT Ministerul Muncii. NOI REGULI pentru a beneficia de concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului

Condiţiile şi documentele necesare pentru acordarea indemnizaţiei vor fi stabilite la nivelul primăriilor, prin hotărâre a Consiliului Local.

În expunerea de motive, inţiatorii susţin că, în România, se înregistrează un spor natural al populaţiei negativ, iar proiectul vizează stimularea creşterii natalităţii prin acordarea posibilităţii primăriilor de a oferi un sprijin financiar lunar din bugetul local. 

 

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Mașina românească despre care se spune că a fost copiată de Mercedes. Nu era performantă, dar mulți se lăudau cu ea
Capital.ro
Mașinile care au primit interzis în Ungaria. Se aplică până pe 20 august
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Săritul în cap la piscină, de evitat. Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Permisul este reținut pe loc. Șoferii nu mai primesc dovada cu drept de circulație de 15 zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Drumul spre Vârful Moldoveanu, distrus complet de ploi. Salvamontiștii fac apel la turiști să renunțe la drumeții
MediaFlux
A VENIT DECIZIA! Cu CÂT CRESC PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...